Comentarii:
0
Fantoma zebrei alb-roşii: marcajul rutier rezistă timp de două săptămîni
Foto: noi.md |
Problemele cu marcajul drumurilor din capitală există demult. Sînt cauze obiective ale uzurii acesteia: clima, zăpada, materialele antiderapante, cauciucurile de iarnă şi asfaltul necalitativ, care se distruge împreună cu vopseaua. Dar există şi cauze subiective: lipsa marcajului cîte jumătate de an pe străzile principale şi cu anii pe străile mici, poate fi explicată prin corupţie. Pentru funcţionari este un teren fertil: a fost marcajul, dar s-a şters, iar banii au plecat.
Lipsa marcajului în capitală şi drumurile stricate este rezultatul unui management prost, consideră unii consilieri municipali. Cît costă numai poziţia funcţionarilor locali, potrivit căreia iarna se poate economisi pe securitate. Sau nedorinţa de a reînnoi marcajul cînd drumul este pregătit pentru reparaţie peste cîteva luni.
Dacă marcajul se şterge repede atunci acesta trebuie aplicat de cîteva ori pe an. Drumurile ar putea fi acoperite cu aşa-zisul marcaj din plastic, care ţine cu anii. Acesta este mai scump, dar şi pentru vopsea sînt alocate mijloace considerabile.
Doar pentru anul 2014 pentru marcaj au fost alocate 5 milioane de lei din bugetul municipal. Iar din iulie 2012 pînă în iulie 2013, potrivit raportului ÎM „Exdrupo”, care se ocupă cu aplicarea marcajului, în aceste scopuri au fost cheltuite peste 7 milioane de lei.
Anul acesta, autorităţile au început marcajul străzilor cu aproape o lună în urmă. Deocamdată, în oraş sînt reînnoite, în special, trecerile de pietoni alb-roşii. Însă după prima ploaie, acestea au început să se şteargă. Iar despre linia de separare şoferii pot doar să viseze.
Luni, la şedinţa operativă a Primăriei, primarul general Dorin Chirtoacă a dat indicaţii întreprinderii „Exdrupo” să aplice marcajul „măcar pe strada centrală a capitalei” – bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt, deoarece se apropie sărbătorile, iar la Chişinău se aşteaptă vizitele unor înalţi oaspeţi de peste hotare.
Este inutil să mai vorbim că avînd o asemenea atitudine faţă de marcaj, toate discuţiile despre sporirrea securităţii rutiere nu costă nimic. Este periclitată securitatea pietonilor, pentru că majoritatea trecerilor de pietoni fără semafoare sînt doar marcate cu un indicator, care este mai greu de observat de către şoferi.
Totodată, apar întrebări privind înregistrarea încălcărilor şoferilor în locurile unde lipseşte marcajul. Cum stabilisc poliţiştii încălcarea în acest caz? Legislaţia prevede amenzi pentru trecerea peste linia de demarcare, precum şi a liniilor de lîngă semafoare în mărime de 600 de lei şi 2 puncte de penalizare. Camerele video deja înregistrază aceste încălcări. Dar cum să demonstrezi că nu ai trecut peste linia STOP, care pur şi simplu nu există?
Vopseaua ce dispare anormal de repede
Primăria nu poate găsi vopsea calitativă pentru aplicarea marcajelor pe drumuri, care ar putea rezista fluxului de automobile şi nu ar dispărea la o lună după aplicare. Funcţionarii spun că nu se poate face nimic. În oraş circulaţia rutieră este foarte intensă, de aceea, vopseaua se şterge foarte repede.
„Noi rezolvăm această problemă în fiecare an. Dacă cineva poate găsi o vopsea care va ţine toată iarna, anunţaţi-ne pe noi sau serviciile speciale ale oraşului”, declară ironic funcţionarii locali. Se pare că ei deja şi-au recunoscut că nu sînt capabili să rezolve această problemă. Deoarece marcajul se şterge nu în timpul iernii, dar la o lună după aplicare.
Angajatul ÎM „Exdrupo”, Oleg, Caraman, spune că vopseaua este procurată în baza ofertelor comerciale, prezentate la concurs. Ultimul concurs de acest fel a avut loc în martie curent. Învingătoare a ieşit o companie din Belarus (numele nu este făcut publice), care a propus vopsea la preţul de 39,4 lei kologramul. În timp ce vopseaua de la liderii mondiali costă în medie 70-100 de lei pentru un kilogram.
Vînzătorii de vopsele şi lacuri afirmă că funcţionarilor le convine să procure vopsea ieftină de cîteva ori pe an.
„Vospeaua pentru marcajul rutier, ce poate ţine peste şase luni, nu se aduce practic în Moldova. Nu există cerere pentru ea, iar serviciile speciale preferă să utilizeze materiale ieftine, care trebuie aplicate de cîteva ori pe an. Se pare că vor să economisească, însă în realitate, iese cu mult mai scump. Dacă vopseaua calitativă europeană poate ţine doi ani, atunci cea folosită de serviciile din Chişinău - o lună”.
De menţionat că termenul de garanţie a vopselei belaruse utilizate este de şase luni. Însă această garanţie nu este oferită serviciilor municipale, deoarece acestea aplică marcajul cu abateri de la tehnologie. Cine dintre orăşeni a văzut ca serviciile specializare să prelucreze suprafaţa drumurilor înainte de a aplica marcajul? Să înlăture petele de grăsimi? În rezultat, vopseaua se şterge înaintea termenului de garanţie. Iar încălcările tehnologice sînt greu de demonstrat.
Serviciile de exploatare a drumurilor vor să economisească, procurînd vopsea ieftină. Însă, în realitate, acestea cheltuie de cîteva ori mai multe mijloace pentru procurarea acesteia, remunerarea lucrătorilor şi exploatatea tehnicii rutiere.
Totodată, drumarii noştri sînt foarte ingenioşi, fapt ce generează cheltuieli suplimentare. Ei nu sînt în stare să deseneze linii de demarcare albe, drepte şi calitative în tot oraşul, însă periodic, aplică marcajul european – de diferite culori şi nuanţe.
Astfel, în 2012, în mai multe intersecţii a apărut marcajul galben. Acesta a fost aplicat la indicaţia primăriei şi interzicea şoferilor să staţioneze pe sectoarele marcate. Totodată, poliţia rutieră nu putea aplica sancţiuni pentru nerespectarea acestui marcaj, deoarece pentru trecerea acestuia nu sînt prevăzute pedepse.
Peste cîteva luni, marcajul galben a dispărut, împreună cu banii municipali. Apropo, pînă în prezent nu se ştie cîţi bani au fost cheltuiţi pentru marcajul galben. Însă dacă ţinem cont că în medie, pentru marcaj sînt alocate circa 5 milioane de lei pe an, iar în anul 2012 – începutul anului 2013 au fost cheltuite 7 milioane de lei, atunci putem deduce că 2 milioane de lei au fost folosite pentru „experimentul galben”.
De atunci, Primăria nu a mai aplicat marcajul galben, însă, în schimb ne-am ales cu zebre alb-roşii, prevăzute în Regulamentul Circulaţiei Rutiere, dar care se şterg nu timp de o lună, dar în cîteva zile. Astfel, practic pe toate străzile capitalei, unde au apărut recent noi treceri de pietoni (în total, în oraş sînt 360), „zebrele” deja trebuie reînnoite.
De menţionat că, asupra calităţii vopselei, precum şi la modul de aplicare a acestuia indică încă un incident intereseant. O săptămînă în umră în presă au apărut imagini cu o trecere de pietoni de la Ciocana, marcată în alb-roşu, care începea la o intersecţie şi se termina drept într-un gard. După publicarea imaginilor, trecerea a dispărut peste noapte. Interesant, drumarii au utilizat un superdizolvant pentru a şterge vopseaua, sau aceasta a fost pur şi simplu spălată cu apă?
Sursa:
http://www.noi.md
- 15.12.2016 10:45 | Analitică Nistru: cum va negocia Moldova cu Ucraina
- 13.12.2016 9:00 | Analitică Alegerile din SUA: impactul lor asupra regiunii noastre și a Moldovei
- 12.12.2016 16:00 | Analitică De ce avem nevoie de Legea petrolului
- 12.12.2016 10:00 | Analitică Carieră pe fundalul scandalurilor. Prin ce s-a remarcat noul procuror
- 10.12.2016 9:30 | Analitică Cum se explică exodul judecătorilor din sistem?