De ce lupta cu criminalitatea a devenit mai dificilă?

Foto: protv.md

Victor Surugiu

Deși pentru reforma organelor de drept deja au fost cheltuite sute de milioane de lei, situația criminogenă din țară nu s-a îmbunătățit. Despre acest fapt vorbește și creșterea generală a crimelor răsunătoare neelucidate, și seria de jafuri armate îndrăznețe din ultimele zile. Potrivit anchetatorilor cu experiență și a angajaților operativi, din cauza reformei prost concepute și inconsistente, astăzi, în unele cazuri lupta cu lumea interlopă este mai dificilă ca înainte.


Reforma în susținerea … criminalității

În pofida recomandărilor instituțiilor europene, reformele în poliție, procuratură, instanțele judecătorești nu au loc simultan și sunt bazate pe principii contradictorii. O astfel de abordare nu contribuie la o activitate clară și bine pusă la punct a sistemului judiciar. În interiorul organelor de drept se formează confuzii, care, în cele din urmă, conduc la eșecuri în lupta cu criminalitatea.

Astfel, în pofida declarațiilor conducerii MAI privind reforma instituțională ”finalizată aproape în totalitate și cu succes”, polițiștii vorbesc despre numeroase dificultăți în activitatea lor, ce împiedică lupta eficientă cu infracționalitatea. Lipsa unei delimitări clare a competențelor în sistemul de urmărire penală conduce la tergiversarea procedurilor de investigație.

Codul de procedură penală (CPP) din 2003 a introdus în locul instituției de anchetator institutul de urmărire penală. Anchetatorii acum sunt numiți ofițeri ai urmăririi penale și au un alt statut: ei activează sub conducerea procurorului. Anterior, anchetatorul era o persoană procesuală independentă – răspundea de calitatea investigației prealabile, dosarul de afla la el, el exercita de sine stătător acțiunile de anchetă și lua deciziile.

Investigație ”încrucișată”

Însă și acum ofițerul (anchetatorul) conduce și exercită de sine stătător majoritatea acțiunilor, cu rezultatele cărora conducătorul poate să nu fie de acord. Deseori în acțiunile ofițerului și procurorului apar contradicții, ce conduc la tergiversarea anchetei.

Ofițerii de urmărire penală consideră că o asemenea investigație ”încrucișată” conduce la lipsa responsabilității: anchetatorul arată spre procuror, iar procurorul – spre anchetator. În opinia lor, ”procurorul trebuie să se ocupe de efectuarea anchetei, iar ofițerul să exercite acțiuni, la indicația procurorului, pentru ca răspunderea să o poarte o persoană, dar nu două”. Totodată, această confuzie trebuie soluționată prin adoptarea unei legi.

În afară de aceasta, procurorul este pasiv la etapele inițiale ale urmării penale. Fiind ocupat cu alte cazuri, el nu verifică activitatea ofițerului și nu reușește să dea indicații. Procuratura, deseori se implică în proces abia la etapa finală, cînd ofițerul propune finalizarea urmăririi penale. Se întîmplă și cazuri, cînd dosarul este mutat de la o instituție la alta, fapt ce afectează termenele raționale de investigație.

Pe de altă parte, există dosare, pe care procurorul le ia sub control și le poate întoarce abia peste cîteva luni sau chiar peste jumătate de an. Avocații mărturisesc că asemenea cazuri sînt foarte multe, iar în rezultat, ei sunt nevoiți să apeleze la plîngeri sau apeleze la instanțele de judecată.

Cînd subalternul îi dictează șefului

”Reformele în justiție trebuie efectuate în complex, - consideră anchetatorii. – Însă în poliție, acestea, de jure, au fost deja finalizate, iar în procuratură abia se preconizează. Și deja sunt discrepanțe vizibile. În special, încă funcționează procuratura de transport, iar poliția de transport nu mai există. S-a creat confuzie și crearea noii structuri – poliția de frontieră, fapt ce vine în contradicție cu principiul teritorialității investigării dosarelor penale. Reformele trebuie să simplifice lucru, dar să nu creeze probleme”.

Practica arată, că activitatea organelor de urmărire penală în componența comisariatului de poliție, de asemenea, nu se justifică. Potrivit actualului CPP, pe de o parte, ofițerul de urmărire penală se subordonează șefului Inspectoratului de Poliție, iar pe de alta – trebuie să dea indicații aceluiași șef privind desfășurarea unor acțiuni în cadrul urmăririi penale.

Și conducătorul este obligat să execute aceste indicații. Evident, acest lucru generează numeroase situații de conflict, cînd șeful Inspectoratului Poliției refuză să se supună angajatului său.

De aceea, cei din poliție consideră că organele de urmărire penală trebuie să fie independente și să nu fie subordonate nemijlocit comisariatului de poliție. În acest caz, cooperarea va fi mai productivă. Astăzi, încă, anchetatorul nu poate nici un raport că indicațiile lui nu se execută. Or raportul va trebui înaintat șefului său, care nu îndeplinește aceste indicații.


Despre plafonul minim de prejudicii

Asupra indicatorilor calitativi influențează și volumul enorm de muncă: ofițerii nu reușesc fizic să-și îndeplinească toate funcțiile. În medie, un anchetator are spre examinare 80 de dosare penale și peste o sută de alte materiale.

Cea mai mare pondere o constituie cazurile privind furturilor, inclusiv a celor de proprietate, care constituie circa o treime din toate infracțiunile. În opinia reprezentanților organelor de urmărire penală, ar fi fost logic să fie majorat plafonul minim al prejudiciului pentru pornirea dosarului penal. În prezent, furtul în valoare de pînă la 500 de de lei este calificate drept infracțiune administrativă, iar în cazul unei sustrageri de la 501 de lei în sus este aplicat Codul Penal. Este un plafon foarte mic, consideră anchetatorii, deoarece pentru căutarea patrimoniului furat în valoare de pînă la 500 de lei din buget sînt cheltuite sume de cîteva ori mai mari.

Astăzi, ofițerii sunt nevoiți să examineze penal un șir de infracțiuni, care au cauzat pagube de pînă la 500 de lei, ca, de exemplu, furtul găinilor. Totodată, deseori, este necesar să se deplaseze în alte localități, să perfecteze un șir de documente. În final, această procedură penală nu doar ia din timpul necesar pentru elucidarea altor infracțiuni, dar și conduce la cheltuieli ce depășesc valoarea pejudiciului.

În rînd după diplome

În ultimul timp, pentru organele urmăririi penale problema cadrelor devine tot mai actuală. Pe de o parte, se simte un deficit acut de experți și specialiști calificați. În acest domeniul se atestă o mare fluctuație de cadre, angajați cu experiență aleg alte activități mai bine plătite și domenii cu perspectivă. Totodată, absolvenții Academiei de Poliție nu întotdeauna dau dovadă de o pregătire suficientă.

”O soluție ar putea fi sporirea cerințelor la examenele în universitățile de profil, - menționează reprezentanții organelor de urmărire penală. - Totodată, ar fi oportună revizuirea abordării față de pregătirea specialiștilor. Astăzi, să faci studii prin contract, în majoritatea cazurilor înseamnă să stai în rînd după diplomă. Studenții cu reușite joase nu sunt exmatriculați doar din cauza că ei achită studiile.

O altă măsură ar putea fi stabilirea unui nivel decent de salarizare. Specialiști buni sînt, inclusiv printre absolvenții instituțiilor de învățămînt superior, însă eu nu vor veni să lucreze în poliție cu 3,5 mii de lei, fără facilități și garanții sociale. În consecință, chiar și ofițerii de urmărire penală vin la muncă nepregătiți, iar această problemă trebuie soluționată la nivel de stat. Situația este agravată și de faptul că, în condițiile unei confruntări politice, tot mai puțină atenție este acordată plasarea și promovarea cadrelor conform principiului profesional”.

În opinia anchetatorilor, nivelul luptei împotriva criminalității ar putea fi îmbunătățit de asigurarea cu echipamente tehnice moderne: începînd cu transportul și terminînd cu tehnica criminalistică. În ultimul timp, datorită partenerilor occidentali, situația s-a ameliorat semnificativ, însă pentru soluționarea problemelor tehnice sunt necesare cheltuieli colosale. Între timp, reprezentanții lumii interlope, deseori, sunt dotați mai bine decît ofițerii și agenții operativi.