marți, 1 iulie 2014, 21:42 view Vizualizări: 836 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Epurarea cadrelor la Direcţia municipală de sănătate

Foto: ziare.com
Olga MOCANU

La Direcţia municipală sănătate are loc epurarea cadrelor. Unii medici consideră că liberalii, care nu au reuşit să treacă prin Consiliul Municipal “reformele” în domeniul sănătăţii, au decis să acţioneze altfel– prin demiterea unor directori de spital incomozi. Totodată, în special, de posturi se lipsesc conducătorii acelor instituţii medicale, în care sînt efectuate invesiţii (de exemplu, pentru reparaţie), precum şi ale celor care au fost supuse optimizării parţiale datorită deciziei Consiliului Municipal. În culoare se vorbeşte că pentru demiterea medicilor şefi este utilizată tehnica PR-ului negru. Iniţial, la spital se întîmplă ceva, iar pe fonul scandalului are loc demiterea.

Cît de îmtîmplător a fost scandalul cu burgiurile?

Luni, fostul director al spitalului clinic municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”, Nicolae Starciuc şi vicedirectorul Elena Şauga au susţinut o conferinţă de presă. Ei au declarat că au fost eliberaţi din funcţie în baza art. 82 al Codului muncii „în legătură cu atingerea vîrstei de 65 de ani de către conducători întreprinderii de stat, inclusiv municipale”. Ordinul de demitere a fost semnat pe 19 iunie de către şeful direcţiei sănătate a Primăriei capitalei, Mihai Moldovanu.

Medicii afirmă că, potrivit unei decizii judecătoreşti, şeful direcţiei municipale sănătate a fost lipsit de dreptul de a demite directorii de spitale. Totodată, funcţionarul a semnat două ordine sub acelaşi număr. Primul, privind demiterea lui Nicolae Starciuc, iar al doilea – privind modificarea contractului de muncă, încheiat cu directorul spitalului municipal pentru copii “V. Ignatenco” şi treansferarea lui în funcţia de vicedirector. Iar Elena Şauga, medic emerit, a fost demisă, fără a i se propune vreo funcţie.

“Toate numirile la acest nivel se fac doar cu acordul Consiliului Municipal şi cu autorizarea Ministerului Sănătăţii”, a declarat Nicolae Starciuc. – Este evident că aceasta este o decizia la comandă. Am fost demis cînd eram în concediu, fără gălăgie. Iar ca să nu mă revolt, mi-au propus funcţia de vicedirector. Însă eu sînt revoltat, atît de ilegalitatea acţiunilor, cît şi de demiterea unui specialisc unic – pediatrului de la Dumnezeu – Elena Şauga. Datorită eforturilor ei au fost salvaţi mii de copii”. El a menţionat că va contesta această decizie în instanţă.

Amintim că în 2013, Consiliul Municipal a adoptat o decizie, care îi permitea lui Mihai Moldovanu să numească sau să demită directorii instituțiilor medicale municipale. Însă recent, pe 17 iunie, la solicitarea biroului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, această decizie a fost considerată ilegală şi a fost anulată.

Medicii de la spitalul de copii spun că Primăria nu are nevoie de doctori buni. Ea are nevoie de locuri vacante pentru rude, cunoscuţi sau pur şi simplu oameni comozi. “În Moldova se atestă un deficit de cadre medicale – 2.5 mii de specialişti”, spune directorul spitalului. – Iar domnul Moldovanu printr-o mişcare de peniţă îl demite pe cel mai bun pediatru din republică Elena Şauga şi pe mine. Eu nu m-am băgat niciodată în politică şi m-am străduit pur şi simplu să le ajut copiilor. Însă, se pare că conducerea liberală a oraşului îşi plasează oamenii ei pe locurile-cheie”.

Apropo, anul trecut a mai fost o tentativă de a-l demite e directorul spitalului “V. Ignatenco”, pe fonul scandalului burghiurilor de construcţie, care ar fi dost utilizate la operaţii. Însă comisia specială nu a demonstrat vinovăţia directorului, dar nici a faptului în sine.

Luni, la şedinţa operativă a Primăriei au venit cîţiva locuitori ai capitalei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de demiterea directorului spitalului pentru copii. Primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat că Nicolae Starciuc şi Elena Şauga au fost demis absolut legal şi că totul se înscrie în planul de reorganizare a instituţiilor medicale. „Conducerea direcţiei sănătate au mai făcut asemenea remanieri şi în alte instituţii medicale. Nu este primul şi nici ultimul caz. Dacă acest lucru se face deja de şapte ani, precum şi mai înainte, atunci de ce această problemă apare acum?”

S-a dovedit că Nicolae Starciuc și Elena Șauga nu sînt singurii medici, care au devenit șomeri la dorința Primăriei. Pe 19 mai, a fost demisă directorul spitalului municipal nr.4, care a fost optimizată – Diana Noroc. Amintim, că la sfîrșitul lunii februarie, Consiliul Municipal a adoptat o hotărîre, privind comasarea maternității nr. 2 și a spitalului nr.4 cu instituția medicală ”Sf. Arhanghel Mihail”, din cauza nerentabilității.

Atunci, Mihai Moldovanu a dat asigurări că acesta este un pas pozitiv, care va conduce la sporirea calității serviciilor prestate. ”Nu este vorba despre nici un fel de scheme obscure, de nicio închidere. Aceste spitale vor fi dezvoltate. Este vorba doar de managementul financiar comun, care va fi mult mai eficient, în condițiile deficitului de mijloace în aceste instituții medicale mici. Nimeni nu va fi demis, dimpotrivă, vom mai angaja personal și vom majora numărul de paturi”. Însă s-a întîmplat exact invers.

Următorul

Meciul lui Damocle atîrnă și de asupra capului directorului spitalului ”Sf. Treime” - Simion Terente. Atacurile asupra lui au început în primăvara acestui an. Se spune că Mihai Moldovanu era foarte nemulțumit de modul de repartizare a mijloacelor, alocate pentru reparația secției de primire a spitalului.

Acesta era iritat și de nemulțumirea inițială a directorului față de construcția lîngă spital a unui centru comercial, care se extinde pe o parte din parcul spitalului. Ultima picătură a fost o scrisoare anonimă, din numele personalului spitalului, care a fost difuzată în presă, precum și încercarea lui de a acționa în judecată antreprenorii șantierului.

În scrisoare se menționat că ”a fost distrusă parcarea din fața spitalului, unde puteau staționa, în caz de necesitate, ambulanțele, deoarece foarte des se întîmplă că la secția de primire vin simultan două sau trei autospeciale. De exemplu, cînd cîteva mașini aduc pacienții după accidente, intoxicații în masă sau catastrofe. În aceste cazuri, pacienții în stare gravă sînt primiți practic în același timp, cînd fiecare secundă contează. Însă antreprenorul, susținut de primărie, a lichidat complet posibilitatea de a utiliza rampa din fața estacadei. Iar dacă ținem cont de lîngă viitorul centrul comercial vor parcate o mulțime de mașini, atunci noi nu vom avea posibilitatea să intrăm normal, nemaivorbind de manevrele necesare sau staționările cîtorva mașini în fața estacadei.

Însă aceasta nu e tot! Antreprenorii au decis să distrugă definitiv spitalul ”Sf. Treime”. Aceștia, împreună cu funcționarii corupți din cadrul Primăriei și a Ministerului Sănătății au decis că grădina din fața spitalului este un lux prea mare pentru personal și pacienți. Pentru a-și soluționa problemele privind logistica mărfurilor, precum și a parcării pentru cumpărătorii magazinului, antreprenorul a solicitat acordarea unui nou teren din spațiul grădinii spitalului. Noi suntem convinși că în timpul apropiat, sub ferestrele spitalului nostru rămășițele plantațiilor verzi vor fi distruse, iar antreprenorul nesimțit își va continua să-și extindă proprietățile din contul spitalului, nimeni nu îi va împiedica, deoarece în apropiere nu sunt locatari indignați, pacienții nu se vor revolta, iar personalul medical este intimidat de conducerea spitalului și de antreprenori”.

Și în acest caz a fost folosit PR-ul negru, inițial a fost tirajat incidentul privind o femeie fără adăpost, care ar fi murit în curtea spitalului, iar medicii instituției nici măcar nu ar fi încercat să-i ofere primul ajutor. Apoi în presă au apărut informații despre doi pacienți, oamenii ai străzii, care au fost aruncați pe o rampă de colectare a gunoiului din satul Porumbeni, raionul Criuleni.

A fost creată o comisie specială, iar Mihai Moldovanu a declarat că îl va demite pe director. Însă fără probe, acest lucru nu este deloc ușor. De acea, deocamdată, conducerea spitalului Sf. Treime s-a ales cu o mustrare și cu un dosar intentat de polița din Criuleni.

Acum, directorul spitalului Simion Terente și adjunctul său Gheorghe Străjescu riscă să fie demiși la prima încălcare. Iar în iulie, autoritățile capitalei promit să prezinte un raport despre calitatea serviciilor în această instituție medicală.

Însă un director incomod

Directorul spitalului nr.1 Victor Savin ar putea fi demis din cauza nivelului înalt al mortalității pacienților, la fel, la propunerea direcției municipale sănătate. Însă în acest caz funcționarii așteaptă decizia Consiliului Municipal.

Această instituție a intrat în vizorul lui Mihai Moldovanu iarăși doar după ce în presă a apărut informația despre faptul că o infirmieră ce lucra în acest spital a încurcat cadavrele a doi nou-născuți.

În urma controlului, au fost depistat un șir de alte încălcări serioase. Femeile însărcinate nu sunt îngrijite corespunzător, li se refuză acordarea ajutorului necesar. Costul tratamentului crește permanent și nemotivat. Procedurile sunt efectuate la timpul nepotrivit – în special din cauza nerespectării orarului efectuării radiografiilor, mulți pacienți primesc o doză mare de radiație.

Cu alte cuvinte, într-o perioadă scurtă de timp, asupra spitalelor s-a abătut un adevărat val de dezvăluiri. Experții spun că aceasta nu înseamnă că medicii au devenit mai duri, încălcările și malpraxis-ul a existat întotdeauna, însă aceste lucruri nu se afișau. Iar aici au început să apară unul după altul, iar toate se încheie cu tentativa de demitere a directorilor. ”Fiți de acord, toate acestea par destul de suspecte, - consideră unul dintre experții noștri. – Mai ales, ținînd cont de faptul că anul acesta din bugetul municipal pentru sănătate a fost alocată o sumă record – aproape 65 milioane de lei, majoritatea dintre care va fi utilizată pentru reparația capitală a instituțiilor medicale. Totodată, direcția a mai primit și granturi. Poate problema constă în faptul că aceste mijloace, mai ales în ajunul alegerilor, trebuie gestionate ”corect” și, de dorit, de anumite persoane loiale. Dar poate într-adevăr, sistemul sănătății din municipiu se dorește a fi ridicat la un nivel mai înalt?”

Amintim că la începutul anului curent, după reparație au fost deschise trei secții ale spitalelor municipale (secția traumatologie a spitalului ”V. Ignatenco”, secția boli respiratorii acute din cadrul spitalului orășenesc de copii și secția boli infecțioase a spitalului de boli infecțioase pentru copii). Pentru reparația acestora au fost alocate 5,5 mil. lei din bugetul municipal.

În luna mai, a fost dată în exploatare secția de primire a spitalului Sf. Treime. În acest scop, din bugetul municipal au fost alocate 4 milioane de lei.

P.S. Mihai Moldovanu a mai ocupat anterior postul de șef al direcției municipale sănătate. Însă în 2010, a fost numit vicepremier pentru probleme speciale, în guvernul lui Vlad Filat, în baza cotei Partidului Liberal. În luna mai 2013, cînd liberalii au refuzat să participe la formarea guvernului de coaliție, Mihai Moldovanu a fost demis. Însă primarul general Dorin Chirtoacă i-a returnat îndată postul de șef al direcției municipale de sănătate.
 
comments powered by Disqus