Guvernul a rămas. Problemele la fel

Foto: noi.md

Xenia Florea

Guvernul Iurie Leancă nu demisionează. Parlamentul nici nu s-a gîndit să exprime vot de neîncredere Cabinetului de Miniştri pentru faptul că puterea executivă şi-a atribuit competenţe legislative. 11 proiecte de lege, pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, au intrat în vigoare, vineri, 25 iulie.

Deputaţii vroiau în vacanţă 

Pînă în dimineaţa zilei de vineri (termenul limită de înregistrare) la secretariatul Parlamentului nu a parvenit nicio iniţiativă privind exprimarea votului de neîncredere Executivului. Deşi teoretic, ar fi putut să parvină 11: pentru fiecare proiect de lege din pachetul ultimativ.

Conform art. 106/1 al Constituţiei, dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pentru program, declaraţii cu caracter politic sau pentru un proiect de lege, Parlamentul este în drept, timp de 72 de ore să înainteze o moţiune de cenzură. Dacă aceasta este votată, Guvernul demisionează. Dacă nu – proiectul de lege este considerat adoptat. 

Potrivit agenţiei „Infotag”, fracţiunea PCRM examina posibilitatea de a înainta o moţiune de cenzură şi chiar a pregătit şi textul. Însă, s-a gîndit că dacă la ultimele şedinţe cvorumul era asigurat cu greu, atunci Parlamentul ar putea nici să se întrunească pentru a examina moţiunea. Sau ar putea să o respingă, cum s-a întîmplat deja de trei ori în actuala sesiune. În cele din urmă, comuniştii nu au mai depus moţiunea. 

Dacă proiectele de lege nu sînt adoptate, înseamnă că cineva are nevoie de asta?

Marţi, luînd cuvîntul în plenul Parlamentului, premierul Iurie Leancă a explicat decitia Guvernului de a merge la măsuri extreme prin faptul că „cele mai importante proiecte de lege pentru reforma justiţiei riscă să fie amînate, iar cele mai importante legi pentru sectorul bancar – blocate, deoarece unele modificări cardinale la bugetul de stat nu au fost adoptate de comisia economie, buget şi finanţe. 

…Toate acesta, pune guvernul în situaţia cînd nu-şi poate îndeplini angajamentele asumate faţă de cetăţeni şi partenerii de dezvoltare”, a conchis Leancă.

Principalul erou negativ al acestei „drame legislative”, numit de politicieni şi de presă, a fost preşedintele comisiei economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă. Liderul PLDM Vladimir Filat (din care face parte Ioniţă) chiar a convocat un briefing, în cadru lcăruia l-a criticat pe preşedintele comisie buget şi finanţe, declarînd că comportamentul lui va fi discutat în partid. 

Într-adevăr, Veaceslav Ioniţă are păcate în parlament. Începînd cu istoria cazinourilor: în 2010, Mihai Ghimpu l-a acuzat pe Ioniţă că a modificat legea privind jocurile de noroc, pe care Ghimpu, fiind atunci preşedinte al Legislativului, a semnat-o, fără a intra în detalii. În rezultat, bugetul a fost prejudiciat cu 6 mil. lei. 

Fracţiunea PCRM, de asemenea, l-a acuzat de mai multe ori pe preşedintele comisiei buget şi finanţe de falsificarea documentelor. De exemplu, la adoptarea politicii fiscale pentru 2014: Ioniţă a introdus un şir de modificări în proiectul de lege pentru lectura a doua, încălcînd procedura şi indicînd că modificările au fost operate din numele comisiei. 

De data aceasta, în culoarele Parlamentului s-a răspîndit zvonul că preşedintele comisiei buget şi finanţe, „a corectat” unele cifre în bugetul de stat, modificînd destinaţia unor mijloace financiare. „La fiecare proiect de lege, el face lobby”, a declarat pentru NOI.md un deputat. 

Totuşi, în opinia unor analişti politici, nu doar şi nu atît Veaceslav Ioniţă este vinovat în această situaţie cu blocarea iniţiativelor legislative ale guvernului. Aici, precum a scris pe o reţea de socializare ex-premierul Ion Sturza, rolul principal la jucat majoritatea parlamentară „transparentă şi extrem de oportunistă”, care susţine „interesele de grup şi grupările criminale”.

Din pachetul de 11 proiecte de lege, pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea, se evidenţiază trei: 1) privind limitarea imunităţii judecătorilor şi extinderea categoriilor de infracţiuni, ce nu necesită avizul Consiliului Suprem al Magistraturii pentru iniţierea dosarului penal şi tragerea la răspundere a judecătorilor. 

Potrivit acestui document, fără acordul CSM, dar cu permisiunea procurorului general, a primului viceprocuror sau a unor adjuncţi, pot fi efectuate reţinerea, prezentarea silită sau percheziţii pînă la iniţierea urmăririi în cazul corupţiei pasive, trafic de influenţă, spălare de bani sau îmbogăţirea ilicită.

2) Modificările la Legea cu privire la spălarea banilor. „Prin această lege noi oferim un instrument eficient în lupta cu spălarea banilor pentru structurile ce luptă cu acest fenomen”, a declarat Iurie Leancă în Parlament.

3) Aşa-zisele modificări „anti-raider”, ce stabilesc competenţele Băncii Naţionale şi ale Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară şi înăspresc pedepsele pentru încălcările şi abuzurile în domeniul bancar şi manipularea pe piaţa hîrtiilor de valoare. 

„Adică, în acest caz s-au intersectat trei grupe de interese: ale deputaţilor care au promovat interesele cuiva şi care au vrut să cîştige în urma modificărilor la buget. Oligarhii financiare, pentru care toate aceste modificări „anti-raider” le stau ca un os în gît. Şi oligarhilor din justiţie, care din motive clare, nu doresc categoric să le fie limitată imunitatea. De aceea, proiectele de lege respective au fost blocate atît de activ în comisiile parlamentare”, consideră politologul Bogdan Ţîrdea. 

Întotdeauna există posibilitatea de a reveni înapoi

Faptul că „noua majoritate parlamentară transpartinică” (dacă utilizăm terminologia lui Ion Sturza) i-a permis guvernului să acţioneze ocolind Legislativul, iar în rezultat, proiectele de lege foarte nedorite pentru aceasta au intrat, totuşi, în vigoare, încă nu înseamnă că totul va rămîne aşa. 

Există o schemă testată deja. În august 2011, în toiul scandalului raider, guvernul Vlad Filat tot a făcut uz de art. 106/1 al Constituţiei şi şi-a asumat răspunderea pentru proiectul de lege privind extinderea competenţelor Băncii Naţionale şi restricţionarea modului de executare a deciziilor judecătoreşti. 

Însă în decembrie 2011, Curtea Constituţională a calificat drept anticonstituţionale acţiunile guvernului de contracarare a atacurilor raider, în legătură cu încălcarea procedurii de asumare a răspunderii. 

În cazul dat privind art. 106/1 din Constituţie tot se poate de agăţat de ceva. Măcar de interpretarea arbitrară de către Guvern a prevederilor art. 106/1. În aceasta se arată că Guvernul are dreptul să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru un program, declaraţie cu caracter politic general, sau pentru un proiect de lege. Un proiect, dar nu proiecte, cu atît mai mult 11. 

Recent vicepreşedintele Parlamentului, democratul Sergiu Sîrbu a declarat că intenţionează să meargă la Curtea Constituţională. „Unele articole din proiectul de lege, ce ţin de răspunderea disciplinară a judecătorilor şi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, sînt în afara cadrului constituţional, însă acestea au fost adoptate şi publicate în forma iniţială. Noi vom contesta această lege, deşi înţelegem că el este foarte important pentru reforma judecătorească. Însă noi nu trebuie să adoptăm legile de dragul legilor, deoarece ulterior ele vor fi anulate”, a menţionat deputatul. 

În cazul în care la Curtea Constituţională nu va merge Sîrbu, atunci încolo va merge numaidecît Curtea Supremă de Justiţie (aceasta tot are dreptul să se adreseze). CSJ deja a contestat la CC un proiect de lege similar, ce îi lipseşte pe judecători de imunitate pentru acte de corupţie şi trafic de influenţă. 

De ce Leancă a făcut acest pas? 

Iurie Leancă nu putea să nu înţeleagă că peste cîteva luni, principalele proiecte e lege din pachetul lui ultimativ vor fi declarate neconstituţionale. De ce atunci guvernul a avut nevoie să apeleze la art. 106/1 al Constituţiei şi să-şi asume răspunderea? Puţin ce nu a adoptat Parlamentul înainte să plece în vacanţă.

În opinia lui Bogdan Ţîrdea, premierul nu avea de ales: „După decizia Federaţiei Euse de a-şi închide piaţa pentru fructele şi conservele din fructe şi legume, situaţia doar se va agrava. Iar degrabă vin alegerile. Guvernul are nevoie urgent de banii europenilor, dar şi de sprijinul lor în soluţionarea problemelor. Însă Bruxelles-ul acţionează după principiul „mai mult pentru mai mult”: adică, adoptaţi mai multe legi şi acte normative „europene”, primiţi mai mulţi bani. Totodată, RM în ultimul timp a fost implicată în mai multe scandaluri financiare”. 

La sfîrşitul lunii aprilie, preşedintele Curţii Supreme de Justiţiei Mihai Poalelungi a făcut publică o descoperire senzaţională, făcută de el în cadrul controlului deciziilor din sistemul judecătoresc al RM: în perioada 2010-2013 prin intermediul sistemului bancar al Moldovei a fost spălată suma de $18,5 mild. În această schemă, potrivit preşedintelui CSJ, a participat Moldinconbank, judecătorii moldoveni, companii off shore din Ucraina şi Rusia. Adică, RM era utilizată în calitate de canal de expatriere a capitalului.

O altă istorie scandaloasă în care a fost implicată Moldova ţine de delapidările şi utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor granturilor europene. La finele lunii martie, la Chişinău chiar au venit reprezentanţii Biroului European Anti-Fraudă (OLAF) pentru cercetarea acestor cazuri. 

De aceea, acum Moldova se află în vizorul europenilor: BERD chiar a decis să sisteze relaţiile cu unele bănci moldoevneşti, informaţia despre acţionarii cărora nu era transparentă. 

De aceea, Bruxelles-ul a insistat la adoptarea modificărilor la Legea privind spălarea banilor, sporirea competenţelor Băncii Naţionale şi CNPD, precum şi privind introducerea unui şir de restricţii pentru „casta intangibililor”, adică a judecătorilor. Iar Iurie Leancă trebuia să raporteze partenerilor europeni că programul-minimum a fost îndeplinit. Însă Parlamentul nu i-a permis să o îndeplinească. De aceea, Executivul a mers la aceste măsuri extreme.