Lovitura dublă a embargoului vinicol: ramura se află în căutarea unui miracol economic

Pe 11 septembrie Moldova marchează o aniversare tristă de la introducerea celui de-al doilea embargo la livrarea vinurilor moldoveneşti în Rusia. Ramura nu a reuşit să-şi revină pînă la această dată după lovitura precedentă (27 martie 2006), livrările au fost reluate în 2007, însă nu în cantităţile anterioare. Astăzi, în legătură cu problemele producătorilor de fructe, autorităţile şi-au amintit de viticultori şi vinificatori, însă deocamdată nu au fost găsite soluţii pentru problemele lor. Ce prezintă această ramură strategică pentru economia naţională după ultimele crize – despre aceasta, au relatat pentru NOI.md directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului Dumitru Munteanu şi preşedintele grupului de companii Purcari & Bostavan, Victor Bostan. 

În anul favorabil 2005, în Moldova activau 189 de întreprinderi vinicole. După ce în anul 2006 ramura a pierdut $180 mil., rîndurile acestea s-au rărit. Iar către anul 2013, numărul fabricilor de vin s-a redus pînă la 141 („activi” erau şi mai puţini). 

Potrivit ultimelor date, în registru figurează 16 7 de întreprinderi, datorită apariţiei vinăriilor mici. Dintre acestea – 58 sînt fabrici de materiale vinicole. Întreprinderi ce produceau doar vinuri îmbuteliate, practic, nu au mai rămas. Oficial au falimentat circa 30 de persoane juridice. Pe cale de faliment sînt şi alte zeci de companii. Datoriile totale ale ramurii depăşesc aproape de două ori propriul capital – respectiv, 5 mild. Lei şi 2,7 mild. lei. 

Cel mai mare volum de export în valoare bănească a fost înregistrat în 2005 - $313 mil., în 2013 - $225,6 mil.(în contextul în care în aceşti ani preţurile au crescut). În prezent, printre cinci cei mai mari exportatori de vinuri (n valoare cantitativă) intră: „Vinaria din Vale”,” Suvorov-vin”, “ Salcuţa”, „ Cioc-Maidan-vin”, “Vinaria-Bostavan”. Pe segmentul vinurilor îmbuteliate – „ Suvorov-vin”, „Vinaria-Bostavan”,” DK-Intertrade”, „Migdal-P”, „Chateau-Vartely”. 

În şapte luni ale anului curent, peste hotare au fost comercializate 40 mil. litri de materiale vinicole, faţă de 16 mil. litri de vinuri îmbuteliate, ceea ce denotă cît de puţine vinuri îmbuteliate sînt vîndute pe pieţele externe.

 
Dumitru Munteanu: Ne vom trezi odată că toţi „aşii” noştri deja au fost copiaţi 

„Cel de-al doilea embargo (11 septembrie 2013) a aduc ramura într-un impas şi mai profund , - spune directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului Dumitru Munteanu. – Pînă în 2006, afacerea era pusă foarte bine la punct – de la via moldovenească pînă la raftul magazinului rusesc. Deoarece livrările în Rusia constituia 75% din volumul total al producţiei, regulile erau dictate de către importatorii şi distribuitorii ruşi. Ei dictau condiţiile de preţ şi faptul cum trebuie să arate produsul – vin dulcişor şi etichetă frumoasă şi colorată, sub denumirea „Lacrima călugăriţei”, sau ceva de genul acesta. 

Însuşi modelul de afacere nu prevedea o marjă mare pentru producători. De aceea, pentru a cîştiga, era nevoie de cantităţi mari. Aşa au apărut companiile mari, care aveau două-patru fabrici, dintre care una se ocupa doar cu îmbutelierea, iar restul - cu procesarea strugurilor. Anume acele întreprinderi au început, în primul rînd, să planteze vii. 

Cînd această afacere s-a prăbuşit în 2006, eram nevoiţi să luptăm pe pieţele occidentale şi spaţiul pe rafturi, iar cel mai important – pentru „locul” vinurilor moldoveneşti în mentalitatea companiilor de aprovizionare. Pînă atunci, existau livrări fragmentare în Occident, dar accentul pe exportul în Polonia, Cehia şi alte ţări a fost pus deja după embargou. Inclusiv şi piaţa internă a început să se dezvolte, au apărut vinurile companiilor, care anterior în general nu erau examinate.

În prezent, ramura are şi cîteva probleme serioase. Una dintre ele constă în faptul că în ţara noastră dezvoltarea viticulturii rămîne în urma dezvoltării vinificaţiei. Fabricile de vinuri se modernizează mai repede decît viile. Însă calitatea vinului începe din vie şi depinde de ea în proporţie de 70%.

O altă problemă este legată de pregătirea cadrelor. Absolvenţii instituţiilor noaste de învăţămînt sînt slabi în practică. Spre exemplu, în Austria, în colegiul unde sînt pregătiţi vinificatorii, sînt fabricate nişte vinuri excelente. În Moldova în acest mod este organizat procesul de studii la Şcoala profesională din Nisporeni, unde la vinăria şcolară sînt produse vinuri sub marca comercială „Crescendo". 

Şi a treia problemă - ştiinţa este ruptă de necesităţile ramurii, producătorii nu ştiu cu ce se ocupă savanţii şi ce le pot oferi.

În timpul crizei este complicat să găseşti laturi pozitive. Totuşi, una dintre ele constă în faptul că se schimbă atitudinea faţă de afacere şi viziunea ei: mulţi întreprinzători au înţeles că fără calitatea producţiei nu au ce căuta pe pieţele din Vest. În Polonia şi Cehia se vînd vinuri moldoveneşti, dar acestea sînt vinuri demidulci ieftine. Ele sînt de calitate, dar se află în cel mai jos segment de preţuri.

În acest caz, modelul de business, care exista pentru Rusia, a fost copiată şi pentru aceste ţări. Avînd o marjă mică, producătorii au posibilităţi minore pentru dezvoltare, precum şi pentru investiţii în vii şi echipamente, necesare pentru a ieşi la un nivel mai mare de preţuri. Cerc închis.

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului încearcă să-i ajute pe producători să iasă pe pieţe corect, atrăgînd atenţia consumatorilor asupra vinurilor de calitate superioară sub brandul ”Wine of Moldova”. Însă nu toţi înţeleg această necesitate. Cineva doreşte ca totul să fie ca înainte. Însă, în afara riscurilor de afaceri mai există şi schimbarea preferinţelor consumatorilor. 

Pînă la embargo, vinurile moldoveneşti concurau cu succes pe piaţa rusă, inclusiv datorită ambalajului original. Recent, aflîndu-mă în SUA, cu un grup de vinificatori moldoveni, noi am văzut într-un magazin o sticlă de vin, ambalată cu stofă(invenţie a Moldovei), - Made in Chile. 

Se pare, că odată, toţi „aşii” noştri vor fi copiaţi, iar noi nu vom avea nici un avantaj competitiv, deoarece vinurile din Chile au un raport mai bun „calitate/ preţ”, adică ele au un cost mai mic, datorită roadei înalte ( la noi recolta medie este de 4-4,5 t/ha, iar în Chile – 10-15 t/ha). Cheltuielile de transport din Chile pînă în SUA nu sînt comparabile cu costurile de transport din Moldova în SUA.

Cu zece ani în urmă, Spania şi Franţa nu produceau vinuri demidulci, însă deja de cîţiva ani ei le produc pentru pieţele din Rusia şi Polonia. 

Întotdeauna există lupta între avantajul de moment şi dezvoltarea strategică a ramurii. Ceea ce încearcă acum să facă guvernul – este pentru a uşura situaţia. Lanţul de falimentare a întreprinderilor după embargoul din 2006 vorbeşte despre faptul că atunci ramura a fost lăcată în voia sorţii. În alte ţări, în timpul crizei din 2008, guvernele sprijineau afacerile, pentru a evita falimentul cu efectul de domino.

La noi s-a creat acelaşi pericol, că dacă strugurii nu vor fi cumpăraţi de la fermieri, atunci ei vor abandona viile şi vor pierde sursa de venit, vinificatorii vor va pierde baza de materie primă, iar statul – o parte din încasările fiscale. 

De aceea, procesatorii, neavînd mijloace circulante, care sînt îngheţate în produsele vinicole din anii anterior, solicită guvernului să le ofere măcar credite preferenţiale pentru procurarea strugurilor.

Pentru a produce distilate din vinuri, de asemenea sînt necesare mijloace financiare, trebuie elaborat şi aprobat un mecanism clar de subvenţionare, ceea ce este greu de realizat într-o perioadă scurtă de timp, deoarece sezonul vinificaţiei deja a început. Dar şi distilatele trebuie vîndute ulterior.

Cel mai important acum sînt noile pieţe de desfacere, dar cu ce să ieşim? Spre exemplu, spaniolii propun materiale vinicole cu livrare în Germania la preţul de 0,3 euro/l, la fabricile noastre (fără transport) acestea costă 0,35-0,40 euro/l sau şi mai scump.

Fără schimbări structurale serioase în ramura vinicolă este greu de redus costul producţiei. Acest lucru trebuie de început cu plantarea viilor corecte şi cu modernizarea tehnologică a vinăriilor, consideră Dumitru Munteanu.
 

Victor Bostan: Viile ar putea deveni un miracol economic al Moldovei


- Lecţia principală, oferită Moldovei de embargoul rusesc din 2006 este necesitatea de a trece de la cantitate la calitatea producţiei noastre , - spune preşedintele grupului de companii Purcari & Bostavan, Victor Bostan. – Însă trebuie să recunoaştem că acest proces a început pînă la embargou. Marile companii din Moldova deja atunci plantau vii pe suprafeţe d ela 200 pînă la 1000 ha.

Cînd în 2003 pe piaţă au apărut „Vinăria-Bostavan” şi „Vinăria-Purcari”, deja nu era sens decît să produci vinuri de calitate. Pentru aceasta, timp de trei ani, noi am plantat 1000 ha de vie, ceea ce ne-a permis să avem un nivel garantat de calitate superioară.

Vinăria-Purcari este asigurată în proporţie de 100% cu materie primă proprie, iar Vinăria-Bostavan – 70%. În fiecare an, noi investim cel puţin 300-500 mii de euro pentru procurarea echipamentului nou şi pentru implementarea noilor tehnologii la toate trei fabrici de vin (Oneşti, Etulia şi Purcari), precum şi pentru achiziţionarea tehnicii pentru vie.

Spre exemplu, la Vinăria-Purcari, anul acesta noi am instalat o linie automată modernă pentru selectarea strugurilor
„BucherVaslin”, ce permite înlăturarea bobiţelor afectate şi necondiţionate, care înrăutăţesc calităţile organoleptice ale vinului.

Însă, deşi sporirea calităţii necesită investiţii considerabile, ponderea vinurilor de calitate pe piaţa mondială, în volumul total al vînzărilor, de regulă, constituie 10-15% , foarte rar 20%, restul sînt vinuri ordinare. În Rusia din Moldova erau exportate, în special, vinuri dulci ordinare, deoarece această piaţă cerea vinuri dulci. Timp de opt ani, în Moldova nu s-au produs schimbări radicale în privinţa sortimentului pe tipurile de vin.

Trebuie să menţionăm că vinurile dulci pot fi nu doar ordinare, dar şi de calitate superioară şi excelentă, de exemplu, din strugurii din roada tîrzie, cînd în vin rămîne zahărul natural, nefiert din bobiţe. Asemenea vinuri sînt scumpe şi noi le producem.

Pentru a avea succes în comercializarea vinurilor de calitate, trebuie valorificate pieţele occidentale, dar acest lucru este foarte greu şi implică cheltuieli majore, ce nu se compară cu bugetele noastre. În acest proces un impact negativ îl are imaginea Moldovei ca ţară săracă, precum şi faptul că ea este necunoscută. Doar în acest an, odată cu crearea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, s-a început crearea imaginii producătorului de vin moldovenesc.

Astăzi, ramura se află într-o situaţie extrem de dificilă. Eu aş spune, ea a ajuns la fundul unei prăpastii adînci. Numai în ultimi doi ani, dobînzile la credite s-au redus pînă la limite normale, iar în anul 2006, vinificatorii plăteau cîte 20-24% , fapt ce a avut un impact negativ asupra ramurii, deoarece producţia vinului implică multe resurse financiare, investiţiile poartă un caracter de lungă durată (peste 10 ani) şi o perioadă îndelungată de răscumpărare. Achitarea dobînzilor în toţi aceşti ani „,mînca”, practic, capitalul companiilor, iar drept rezultat, ele au rămas fără mijloace circulante.

Toate întreprinderile din ramură sînt creditate, de aceea acum ei nu au acces la credite mai ieftine. Şi chiar şi creditul avantajos al BEI (proiectul de 75 mild. Euro pentru modernizarea vinificaţiei moldoveneşti) timp de trei ani, în cel mai bun caz , a fost valorificat în jumătate.

Ce impact are lipsa pieţei ruse asupra volumului producţiei putem vedea reieşind din faptul că, dacă în anul 2005, Vinăria –Bostavan exporta pe toate pieţele pînă la 15 mil. sticle, atunci în anul 2013 – 9-10 mil. sticle. În anul ol2006, noi am suferit pierderi de peste $10 mil. (neachitările partenerilor ruşi şi distrugerea vinului de la depozitele distribuitorilor).

Secretul supravieţuirii companiei constă în faptul că eu am reuşit să atrag în 2008 în proiectul meu Banca Mondială prin intermediului fondului IFC, care a plasat în capitalul social $5 mil. Şi în anul 2011 – fondul Horizon Capital cu investiţii în capitalul social de circa $18 mil. Acest fapt ne-a permis să investim în fabrici şi vii, precum şi să valorificăm pieţele. La fabricile şi viile noastre lucrează circa 700 de oameni.

În perioada 2006-2012, compania noastră a suportat pierderi, deoarece cheltuielile înalte nu au fost acoperite de vînzări. Din 2012, am reuşit să stabilizăm situaţia şi să obţinem profit. În anul acesta, pe diferite pieţe, volumul vînzărilor a crescut cu 20-50%. În total, în portofoliul nostru de export sînt peste 20 de ţări, majoritatea dintre care au fost şi pînă la embargou, însă acestea au fost mai mult vînzări mici.

Apropo, datorită diversificării pieţelor, în 2006 noi ne-am menţinut la suprafaţă. Punctele noastre de reper rămîn a fi pieţele din Polonia, România şi Moldova (pe piaţa internă, grupul de companii Bostavan este lider pe segmentul vinurilor liniştite). Unul dintre mijloacele de salvare, este, în opinia mea, conlucrarea strînsă a producătorilor cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, deoarece direcţia de activitate elaborată în comun, este una corectă.

Moldova are nevoie de investiţii mari în baza de materie primă, deoarece peste 70% din viile republicii au 30-40 de ani. Din cauza roadei mici la noi costul strugurilor şi, respectiv, al produsului finit, este înalt. Însă pentru plantarea noilor vii sînt necesare 12-15 mii euro/ha. În diferite ţări, subvenţiile pentru plantare constituie 50-100% . Ţara noastră nu are aceşti bani, dar pot fi atrase fonduri europene pentru finanţarea unor programe similare programului SAPARD (în Bulgaria şi România).

La mijlocul anilor 1980, suprafaţa maxima a viilor în ţara noastră constituia peste 250 mii ha. Consider că aceasta poat fi restabilită, transformînd viile Moldovei în “bijuterii” şi în miracolul ţării.

Deoarece plantarea viilor pe o suprafaţă mare necesită timp, în paralel, trebuie dezvoltate şi vînzările producţiei vinicole. Acest lucru este posibil, deoarece pe piaţa mondială consumul de vin creşte, iar cel de bere şi votcă scade.

Avantajul Moldovei constă în faptul că ţările UE sînt legate de obligaţia de a nu majora suprafeţele viilor, iar noi putem face acest lucru şi noi avem condiţii excelente pentru vinurile spumante, pentru Pinot Noir şi soiurile locale, ca Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră şi Rara Neagră, care ar putea duce faima ţării noastre.

O altă problemă ce trebuie soluţionată este majorarea consumului de vin pe piaţa locală (de la 4 mil. de sticel – de cîteva ori). În toate ţările producătoare de vinuri, consumul intern ajuge pînă la 70%. Acest fapt le-ar permite vinificatorilor moldoveni să obţină a doua şansă la viaţă, să planteze vii şi să producă vin.