După 20 de ani: Moldovei i se propune din nou să devină acţionar la Centrala Nucleară de la Cernavodă

Foto: miraes.ru

Xenia Florea

Zilele acestea, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un interviu pentru „România Liberă”, răspunzînd la întrebarea privind termenele lansării lucrărilor de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi despre cota statului în întreprinderea mixtă moldo-chineză care se va ocupa cu construcţia acestora, a declarat că Republica Moldova ar putea deveni unul dintre acţionarii centralei de la Cernavodă.

„Îmi doresc ca şi o companie din Republica Moldova să devină acţionarul ei, obţinînd măcar un pachet simbolic de acţiuni”, a declarat energeticianul principal din România, fără a explica, de ce are nevoie Moldova de acest pachet simbolic şi care ar fi interesul României în acest caz.


Unică, irepetabilă, problematică …

Centrala Nucleară de la Cernavodă, deocamdată, este prima şi unica centrală nucleară din ţară. Ce-i drept, în anul 2007, Guvernul României intenţiona să construiască încă o centrală nucleară pentru asigurarea securităţii energetice. Construcţia era preconizată pe rîul Olt sau în judeţul Moldova: primul bloc trebuia să intre în funcţiune după anul 2020. Însă în „Strategia energetică a României pentru 2011-2010” actualizată, noul obiect nuclear nu mai figura. Dar şi proiectul de la Cernavodă se confrunta cu probleme majore.

Centrala era deja proiectată de compania publică canadiană „Atomic Energy of Canada Limited” (AECL) încă în anul 1980, pe timpul guvernării lui Nicolae Ceauşescu. Primul bloc energetic a fost dat în exploatare pe 2 decembrie 1996.

Proiectul iniţial presupunea construcţia a cinci blocuri energetice. În momentul de față sînt construite doar două dintre ele. Celelalte trei (construcţia lor a început în 1985 şi 1987) sînt parţial ridicate. Autorităţile române încearcă să le ducă la bun sfîrșit din 2006.

Construcţia blocului energetic nr.5 deocamdată este îngheţată. Şi nu se ştie dacă va fi reluată: potrivit estimărilor specialiştilor, capacităţile tehnice ale Centralei Nucleare de la Cernavodă permit darea în exploatare a numai două reactoare. Nivelul apei din Dunăre nu permite răcirea mai multor reactoare.

În anul 2006, Guvernul României a inițiat procesul de negocieri cu Canada (centrala a fost proiectată de către specialişti canadieni şi au fost instalate reactoare cu apă grea sub presiune PHWR (CANDU) fabricate în Canada) privind construcţia blocurilor nr.3 şi nr.4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Se presupunea că antreprenorul canadian va oferi un capital iniţial în mărime de 660 de milioane de euro, ceea ce constituia 30% din devizul de cheltuieli. Celelalte 70% se presupunea a fi atrase din contul creditelor fără garanţii de stat, conform proiectului de hotărîre a Guvernului. Însă colaborarea cu canadienii nu s-a soldat cu succes.

În anul 2008, compania de stat din România „Nuclearelectrica”, precum şi filiala din România a “ArcelorMittal”, ČEZ Group (Cehia), “Electrabel” (Belgia), Enel (Italia), Iberdrola (Spania) şi RWE (Germania) au convenit să creeze o organizaţie mixtă, care trebuia să se ocupe de finalizarea construcţiei blocurilor energetice nr.3 şi nr.4, de punerea lor în funcţiune şi de exploatarea lor ulterioară.

Iniţial, se prevedea că Întreprinderea de Stat „Nucelarelectrica” va deţine cel mult 20% din acţiuni, cîte 15% trebuiau să primească ČEZ, “Electrabel”, “Enel” şi “RWE Power”. Ceilalţi doi participanţi ai ÎM - “Iberdrola” и “ArcelorMittal” - trebuiau să primească cîte 10% din acţiuni. Însă, în final, Guvernul României a adoptat o altă decizie: noile reactoare de la Cernavodă vor rămîne sub controlul statului roman. Şi investitorii străini au început să iasă treptat din proiect.

Iniţial, la participarea la construcţia noilor reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă a renunţat compania cehă ČEZ. Ea a invocat drept motiv necesitatea de consolidare a eforturilor asupra realizării proiectelor în Republica Cehă.

În anul 2011, la proiect au renunţat belgienii, nemţii şi spaniolii. „Incertitudinile economice şi de piaţă din jurul proiectului și au fost generate, în special, de criza financiară sînt incompatibile în prezent cu cerinţele generale faţă de construcţia noilor reactoare nucleare”, se spunea în declaraţia RWE.

Iar în decembrie 2013, din proiect au plecat ultimii investitori privaţi: compania italiană „Enel” şi societatea pe acţiuni din România “ArcelorMittal” au adoptat decizia de a renunţa la construcţia blocurilor energetice 3 şi 4. Potrivit legislaţiei române, ÎS “Nuclearelectrica” a fost obligată să răscumpere timp de 30 de zile pachetele de 15% ce aparţineau investitorilor străini.

Bucureştiul a început să caute urgent un nou partener. Iar în luna octombrie curent, în calitate de investitor al construcţiei reactoarelor nr.3 şi nr.4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost selectată compania chineză “China General Nuclear Power Group” (CGN) – singurul participant la concursul internaţional anunțat.

Negocierile cu chinezii încă nu s-au finalizat şi, precum a recunoscut Răzvan Nicolaescu în interviul său pentru „România Liberă”, deocamdată nu s-a decis cine va fi acţionarul majoritar în întreprinderea mixtă. E clar că partea română ar dori să-şi menţină pachetul majoritar. „Noi deja am investit 1 miliard de dolari în Cernavodă şi trebuie să ţinem cont de acest fapt”, a declarat ministrul Energeticii din România.

Oare nu pentru aceasta (pentru a nu le ceda chinezilor pachetul majoritar în proiectul de la Cernavodă) Bucureştiul are nevoie acum urgent de participarea „măcar simbolică” a Chişinăului?


Salvatori, înainte!

Posibilitatea participării Moldovei la proiectul de construcţie a reactoarelor de la Centrala Nucleară de la Cernavodă este discutată încă din 1993. Adică, mai mult de douăzeci de ani. Şi practic, întotdeauna, Moldova trebuia să joace rolul de „salvator”.

De exemplu, în anul 2001, cînd România a întîmpinat anumite dificultăţi în finanţarea construcţiei celui de-al doilea reactor (acesta a fost dat în exploatare în 2007), guvernul statului vecin a transmis pachetul de documente privind oportunitatea investiţiilor în Centrala de la Cernavodă spre examinare părţii moldoveneşti. Aportul Republicii Moldova trebuia să constituie 200 de milioane de dolari SUA!

Ce-i drept, în 2003, pentru gestionarea construcţiei celui de-al doilea bloc energetic pe jumătate ridicat şi darea lui în exploatare, a fost creat un consorţiu din compania românească “Nuclearelectrica”, AECL din Canada şi “Ansaldo Nucleare” din Italia şi necesitatea ajutorului moldovenesc a dispărut.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Consumatorilor de Energie din Moldova, Nicolae Mogoreanu (la finele anilor 90 el a participat la negocierile cu partea română privind participarea Moldovei la proiectul de la Cernavodă), propunerile înaintate atunci de Bucureşti au fost destul de bizare.

Moldova ajută România cu bani la construcţia blocului, aceste mijloace sînt privite la Bucureşti nu ca investiţii, dar ca un avans. Cînd este lansat reactorul, România livrează Moldovei energie electrică în limita sumei achitate, plus dobînda şi… „la revedere!”.

Propunerile privind participarea Chișinăului la proiectul de la Cernavodă au fost înaintate de mai multe ori. De data aceasta, potrivit lui Nicolescu, România a avut nevoie de ajutor în confruntarea cu chinezii. Dar ce va cîștiga Moldova din asta? Cu atît mai mult cu cît Moldova cum nu avea mijloace libere, nici nu le are. Chișinăul și așa intră în datorii, lansînd proiecte energetice: numai pentru construcția gazoductului Ungheni-Chișinău vor fi necesari 70-72 de milioane de euro.

Totodată, în perspectiva apropiată se preconizează construcția centralei back to back la Vulcănești și LEA Vulcănești-Chișinău de 330/400 kV, stației btb și liniei de tensiune înaltă România-Ungheni-Strășeni de 330/400 kV și a stației btb și LEA Bălți-Suceava de 400 kV. În urmă cu două săptămîni, BERD a anunțat concursul pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru aceste trei proiecte de interconectare a sistemelor electroenergetice ale Moldovei și României. Costul lor estimativ este de 140 de milioane, 106 milioane și 131 de milioane de euro respectiv. Se prevede că aceste proiecte vor fi finanțate de către Uniunea Europeană, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

Mai este un moment: actuala legislație a Moldovei nu prevede participarea Republicii Moldova ca stat la investițiile într-o proprietate de peste hotarele țării. Dar chiar dacă prevedea… Ce poate oferi Moldovei (dacă este vorba despre stat, dar nu despre un investitor privat) „un pachet simbolic de acțiuni” la Centrala Nucleară de la Cernavodă? Ni-mic!

Partea moldovenească, fiind acționar minoritar, nu poate influența asupra politicii întreprinderii mixte create: poate doar să joace regulat de partea Bucureștiului în interesele de perspectivă ale acestuia. Centrala de la Cernavodă nu va livra Moldovei energie electrică la prețuri reduse, pentru un singur acționar. Aceasta e afacere.

De regulă, tariful la energia electrică livrată de centralele nucleare este mai mic decît costul energiei electrice pe care Republica Moldova o achiziționează astăzi din Ucraina și de la Centrala de la Cuciurgan. Însă asupra prețului se poate conveni și nefiind acționar al Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Cu atît mai mult cu cît regiunea în care este amplasată Centrala de la Cernavodă astăzi constituie o zonă de producție a energiei. Deci, odată cu creșterea capacității Centralei de la Cernavodă, așa sau altfel, vor trebui identificate noi piețe de desfacere, promovînd o politică de prețuri respectivă. Iar Moldova nu este obligată să se cheltuie pentru obținerea unui preț avantajos de achiziție: mijloacele libere pot fi cheltuite și în interiorul țării. De exemplu, pentru proiectele de infrastructură sau la curățirea rîurilor.


Moldova și atomul pașnic

Apropo, și Republica Moldova, ar putea avea propria energie atomică. Dacă nu s-ar fi destrămat URSS, dacă nu ar fi existat catastrofa de la Cernobîl și o serie de cutremure catastrofale în Uniunea Sovietică la finele anilor 80.

Potrivit energeticianului L.A. Kuklaros, cînd în anul 1973 se pregătea hotărîrea comună a cabinetului de miniștri a RSSM și a Ministerului Energeticii din URSS privind dezvoltarea energeticii în RSS Moldovenească, către aniversarea a 50-a a republicii, Ministerul Energeticii a propus să fie construit în Moldova, din contul investițiilor capitale, o centrală nucleară. Pe atunci era elaborat planul pentru un nou cincinal și în acesta Ministerul Energeticii preconiza construcția unei centrale nucleare în republica unională.

Însă conducerea RSS Moldovenești, în persoana lui I.I. Bodiul, s-a opus categoric construcției centralei nucleare, iar în hotărîre a apărut mențiunea privind necesitatea construcției CET-2 de la Chișinău cu participarea Ministerului Energeticii al URSS și a republicii, în proporție de 50% la 50%. În rezultat, în loc să fie construită în RSSM, centrala nucleară a fost construită în Armenia.

Însă deja peste patru ani, în legătură cu faptul că „capacitățile energetice ale republicii, ținînd cont de darea în exploatare a obiectelor construite pe parcursul cincinalului, nu asigură acoperirea necesităților de energie electrică a economiei”, conducerea RSS Moldovenești s-a adresat către Ministerul Energeticii al URSS de a revizui și de a coordona în Planul de Stat elaborarea proiectului și construcția unei centrale nucleare în republică.

În calitate de eventual teren de amplasare a stației autoritățile au propus satul Etulia din raionul Vulcănești. Însă, în urma unor cercetări suplimentare, această regiune a fost respinsă. Iar drept un nou teren de amplasare a fost stabilit raionul Grigoriopol – suprafața dintre localitățile Crasnogorca, Mălăiești și Butorî. Suprafața terenurilor înstrăinate trebuia să constituie 560 ha, iar investițiile capitale necesare – 1,7 miliard de ruble.

În anul 1984, lîngă localitatea Crasnogorca a fost pusă piatra de temelie a viitoarei Centrale Nucleare Moldovenești. Lansarea lucrărilor de construcție era planificată pentru anul 1986, iar primul bloc al centralei urma să fie lansat în anul 1993. Însă atunci a avut loc catastrofa de la Cernobîl. Însă conducerea unională a renunțat definitiv la ideea de construcție a Centralei Nucleare Moldovenești abia după cutremurul din Armenia din 1988. Concomitent, atunci au fost închise și proiectele centralelor nucleare din zonele seismice din Erevan și Crimeea. Ce-i drept, în prezent, centrala nucleară de la Erevan se construiește din nou.

Deja după destrămarea Uniunii Sovietice și dobîndirea independenței de către Moldova, atît pe malul stîng, cît și pe malul drept al Nistrului au existat tentative de a reanima proiectele de construcție a centralelor nucleare în această regiune. De exemplu, potrivit surselor oficiale, în noiembrie 2003, în cadrul întrevederii președintelui Vladimir Voronin cu ambasadorul Franței la Chișinău, Edmond Pamboukjian, a fost discutată posibilitatea construcției în Moldova a unei centrale nucleare cu sprijinul Franței.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, „președintele și-a exprimat opinia că centrala nucleară va satisface necesitățile țării de energie electrică, asigurînd securitatea energetică a Moldovei. Iar energia produsă va fi mult mai ieftină, fapt ce va face mărfurile din Moldova mai competitive”. Însă mai departe de declarațiile de intenție nu s-a ajuns, iar centrala nucleară pe malul drept al Nistrului nu a mai fost construită.

Iar în vara anului 2008 a apărut informația precum că niște investitori ruși examinează posibilitatea construcției unei centrale nucleare în zona orașului Dubăsari din regiunea transnistreană, în scopul asigurării cu energie electrică a Moldovei din dreapta Nistrului, a Transnistriei și a regiunilor de sud din Ucraina. Costul lucrărilor de construcție și montaj a fost estimat la 2 miliarde de dolari SUA. Însă iarăși, centrala nucleară transnistreană a rămas doar pe hîrtie.