vineri, 15 mai 2015, 16:31 view Vizualizări: 891 odată   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Ilan Șor intenționează să se sustragă de la urmărirea penală

Foto: noi.md

Vladislav Bordeianu

Principalul suspect în dosarul „furtul secolului”, precum a fost botezată în presă scoaterea unui miliard de dolari din trei bănci, Ilan Șor intenționează să candideze la postul de primar al Orheiului. Documentele corespunzătoare au fost prezentate joi, 14 iunie, la Consiliul electoral de circumscripție din Orhei.

Dacă inițial el a planificat să participe la alegeri în calitate de candidat independent, atunci în ultimul moment (termenul de depunere a documentelor expira ieri, la ora cinci seara) el s-a răzgîndit și a mers din partea mișcării social-politice „Ravnopravie” a lui Valeri Klimenko.

Nu este exclus faptul că această schimbare de ultim moment a fost condiționată de insuficiența semnăturilor necesare pentru participarea la cursa electorală în calitate de candidat independent. În acest sens, trebuiau colectate 1300 de semnături, iar în cazul înaintării candidaturii din partea partidelor politice nu este nevoie de semnături.

Din bănuit, în primar

Există cel puțin două versiuni ale participării lui Ilan Shor în cursa electorală pentru postul de primar de Orhei. Prima – cea oficială. „Am decis să candidez la postul de primar de Orhei. Am colectat într-o zi numărul necesar de semnături, în calitate de candidat independent. Însă unde-i unul nu-i putere. Pentru a realiza planul meu ambițios, am nevoie de o echipă în consiliul orășenesc. De aceea, eu particip în calitate de candidat al partidului «Ravnopravie»”, se arată în comunicatul oficial al lui Ilan Șor.

Deși partidul „Ravnopravie” în ultimii zece ani nu a trecut pragul electoral în Parlament. Iar la alegerile locale din 2011 a obținut doar șase locuri în organele locale de nivelul întîi (consiliile sătești și orășenești) în toată țara. Principalul motiv pentru care Ilan Șor a ales anume Orheiul este faptul că de acolo este echipa lui de fotbal „Milsami”, care anul acesta ar putea deveni campioana Moldovei la fotbal. Clubul a fost creat în cinstea tatălui lui Ilan – Miron Șor.

„De ce Orhei? Pentru că acesta este orașul meu. Din mai multe considerente. Eu din copilărie știu Orheiul și în iubesc. Aici au trăit rudele mele apropiate. Acestea sînt persoane respectabile în oraș, medici, pedagogi, pe care și acum oamenii îi țin minte. Eu vin deseori la Orhei, observ numeroasele probleme cu care se confruntă orașul și demult a apărut dorința, dar cel mai important, multe idei, de a schimba situația”, se arată în comunicatul Serviciului de presă al lui Șor.

Totuși, mulți nu cred că anume dorința de a face orașul „prosper” a fost principalul motiv al intențiilor de a candida la postul de primar de Orhei. În primul rînd, acest fapt este legat de termenele de înaintare a candidaturii. Reprezentanții lui Ilan Șor au luat documentele pentru semnături cu doar o zi înaintea expirării termenului de prezentare a documentelor. Iar despre dorința de a candida la postul de primar s-a aflat cu doar o lună înaintea alegerilor locale. În general, doritorii de a candida la funcțiile din organele locale își încep agitația și pregătirea terenului înaintea campaniei electorale (campania electorală începe cu două luni înainte de alegeri).

În al doilea rînd, deranjează circumstanțele în care Ilan Șor a decis să candideze la postul de primar – el se află în arest la domiciliu, dispus de instanță pe 6 mai, pe un termen de 20 de zile, în cadrul dosarului penal privind prejudicierea Băncii de Economii și Băncii Sociale. În Codul electoral există o mică prevedere ce îi oferă lui Ilan Șor posibilitatea de a scăpa de arestul la domiciliu, precum și de a evita urmărirea penală și arestul.

„Pe durata perioadei electorale, candidaţii nu pot fi concediaţi ori transferaţi la o altă muncă sau funcţie fără acordul lor, precum şi nu pot fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi unor sancţiuni administrative fără consimţămîntul organului electoral care i-a înregistrat, cu excepţia cazurilor de infracţiuni flagrante”, se arată în articolul 46 (5) al Codului electoral.

În al treilea rînd, mai există o nuanță care confirmă indirect faptul că scopurile inițiale de a candida la funcția de primar al Orheiului nu este grija față de oraș și locuitorii lui. Luni, Curtea de Apel Chișinău trebuie să examineze demersul privind plasarea lui Ilan Șor în arest în izolator. Procurorii nu sînt de acord cu decizia primei instanțe privind plasarea lui doar în arest la domiciliu.

În cazul în care pînă luni, ceea ce mai degrabă se va întîmpla, Ilan Șor va fi înregistrat în calitate de candidat, atunci judecătorii nu doar că nu-l vor putea pune în arest în izolator, dar și vor trebui să-l elibereze din arestul la domiciliu, pe durata perioadei electorale, deoarece, conform CEC, „concurenții electorali trebuie să fie egali în drepturi”. Iar dacă Ilan Șor va rămîne în arest, atunci, cel puțin, el nu se va putea întîlni cu alegătorii.

De asemenea, rămîne deschisă întrebarea: i se va impune lui Ilan Șor interdicția de a părăsi țara. Totuși, însuși businessmanul, cît și reprezentanții lui afirmă că el nu are de gînd să părăsească teritoriul Moldovei.

Totul pare verosimil, ținînd cont de faptul că aici își are afacerile, în plus, Moldova este țara în care corupția înflorește, iar în asemenea condiții, avînd bani, orice problemă poate fi soluționată. Totodată, precum se zvonește, el dispune în Moldova de o protecție puternică.

În același timp, dacă privim puțin înainte și presupunem că Ilan Șor va obține victorie la Orhei, fapt ce este destul de posibil datorită posibilităților lui financiare și a popularității lui în oraș, atunci acest fapt îi va oferi siguranță pe viitor.

În Legea privind statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică se arată că principalele drepturi în timpul exercitării mandatului sînt „dreptul la integritate personală, la o atitudine adecvată şi respectuoasă din partea subordonaţilor, altor factori de decizie şi a cetăţenilor”.

Iar integritatea personală presupune inadmisibilitatea arestului, plasării în arest și menținerea în arest a persoanei, în lipsa unei decizii judecătorești. Totodată, demnitarul public are dreptul la condiții favorabile pentru îndeplinirea eficientă a funcției ocupate. Iar arestul poate fi calificat ca condiții nefavorabile pentru exercitarea eficientă a obligațiilor sale.

Totuși, însuși Ilan Șor a menționat că el „nu merge la primărie pentru a se îmbogăți”. „Eu voi veni și voi investi bani în Orhei. Și acest lucru îl va vedea în curînd fiecare locuitor al orașului nostru. În timp ce toți vorbesc despre Europa, eu pur și simplu o voi construi. La Orhei”, se arată în comunicatul lui. Interesant, ce bani planifică Șor să investească în dezvoltarea Orheiului – luați din cele trei bănci, din comerțul fără taxe, sau din activitatea Aeroportului, unde el este președinte al Consiliului de administrație?

Mort în păpușoi cu sacul plin

În ultimul timp se desfășoară o întreagă activitate de spălare a imaginii lui Shor. Potrivit informațiilor deținute de NOI.md, Șor este foarte interesat în îmbunătățirea imaginii lui și este gata să cheltuie în acest scop mulți bani. Recent au apărut un șir de comentarii ai unor analiști de la unele bănci străine, potrivit cărora este imposibil ca în doar cîteva zile să fie scoasă o sumă (un miliard de dolari). Comentariile diferitor analiști sînt practic identice. În această istorie deranjează faptul că aceste comentarii sînt aproape identice și nu este clar cine le-a solicitat acestor analiști să comenteze situația din Moldova.

Și funcționarii moldoveni încearcă să-i spele imaginea lui Șor. În acest sens a fost elocvent show-ul din 7 mai din Parlament în cadrul audierilor parlamentare privind situația din sectorul bancar. Printre raportori au fost guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Dgrăguțanu, procurorul general Corneliu Gurin, vicepreședintele SIS Vadim Vrabie, alți demnitari publici.

Spre exemplu, procurorul general Corneliu Gurin, în cadrul audierilor în Parlament, a comunicat că problemele nu au apărut în 2014 sau 2013. „Ele au început în 2009. În unele instituții financiare, în special, la Banca de Economii, banii se furau cu sacii”, a declarat el.

Dorin Drăguțanu spune că suma furată constituie „doar 9 miliarde de lei, dar nu 13, 18, sau 27, precum se anunțase în presă”. Sigur, doar 9 miliarde de lei, în timp ce statul a alocat deja acestor bănci peste 15 miliarde de lei.

Cel mai activ încearcă să-i spele imaginea lui Șor Mihai Ghimpu, liderul liberalilor. „Ilan Șor nu este principalul vinovat în furtul de proporții din sistemul bancar. Se vrea capul cuiva. Dar acest cap nu e al lui Drăguțanu sau al lui Șor. Acest cap se află în spatele lui. Cel care trage sforile. Șor – e scaunul, Mercedes-ul sau avionul lui. Este imposibil să furi așa o sumă fără participarea unor lideri politici aflați la putere”, a spus el, fără a da nume.

Nici un pas fără susținere politică

Totuși, numele au fost date publicității de către deputatul Partidului Socialiștilor Bogdan Țîrdea. El consideră că anume liderul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, prin persoane intermediare, deține Banca de Economii. De asemenea, el atrage atenția asupra faptului că Șor a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, de ziua de naștere a lui Filat. „Șor este arestat chiar în ziua de naștere a lui Filat. Acesta este un semn cine ar putea fi următorul…”, a scris Țîrdea pe blogul său.

În comentariul său, el a acordat o atenție deosebită raportului Kroll, după publicarea căruia de către democrați Șor a și fost plasat în arest la domiciliu. Or, în raportul privind problemele în cele trei bănci figura practic un singur nume – grupa de companii ale lui Șor. În raport au fost examinate exclusiv firmele lui Ilan Șor. Spre exemplu, „Valiexchimp”, apropiată de liberal, în timp ce firmele legate de PLDM au fost trecute respectuos cu tăcerea. Iar ele au acumulat credite de peste un miliard de lei. Mai pe scurt, drept țap ispășitor a fost ales Șor, menționează Țîrdea.

Totodată, el atrage atenția asupra faptului că raportul este bazat pe informațiile de la Banca Națională. „Iar Banca Națională nu e proastă – a oferit doar ceea ce-i trebuie, pentru a șterge ulterior urmele și a-i ascunde pe adevărații infractori.

Se presupune că acest show este menit să exercite presiuni asupra lui Vlad Filat, liderul PLDM. Nu este exclus faptul că după alegerile locale va izbucni o nouă criză politică, care va duce la alegeri parlamentare anticipate. În rezultat, cele mai multe pierderi le-ar putea avea Partidul Liberal Democrat, în primul rînd, din cauza plecării lui Iurie Leancă, precum și a scandalului din sectorul bancar și figurarea nemijlocită în acesta a numelui liderului partidului – Vlad Filat.

De asemenea, un impact negativ asupra PLDM l-ar putea avea și scandalul legat de diploma falsă a lui Chiril Gaburici, care a fost înaintat oficial la funcția de premier de către PLDM. Inițial, Filat participa activ cu Gaburici la întruniri, însă după ce a ieșit la iveală scandalul diplomei, liderul PLDM s-a distanțat de premier.
 

comments powered by Disqus