joi, 2 iulie 2015, 17:35 view Vizualizări: 858 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Şantajul REDUnion Fenosa

Шантаж RED UnionFenosa
Foto: telko.es

Vladislav Bordeianu

Precum era de aşteptat, după alegerile locale, companiile energetice au pus problema majorării tarifelor la resursele energetice. Prima a dat alarma RED Union Fenosa, care a venit cu o declaraţie, care seamănă mai mult a şantaj. În rezultat, toate organele de stat şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, cu excepţia Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) directorul general al căreia se afla în concediu. Totuşi, însăşi istoria cu solicitarea de majorarea a tarifului este destul de obscură, deoarece în schemele de achiziţie a energiei electrice figurează firme intermediare.


Iar dimineaţa, cînd s-au trezit …

Totul a început după alegeri, pe 30 iunie, cu un comunicat al RED Union Fenosa, în care se menţionat că în cazul în care tariful la energia electrică nu va fi majorat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), atunci ar putea apărea întreruperi în livrarea energiei electrică către populaţie.

Reţelele de distribuţie îşi argumentează solicitare prin ameninţarea furnizorului de energie electrică de a reduce livrările cu 40%, în cazul neachitării datoriilor. Totuşi, RED Union Fenosa nu menţionează în declaraţia sa oficială numele furnizorului.

Reprezentanţii puterii s-au grăbit să liniştească populaţia în urma comunicatului difuzat de cele mai mari reţele de distribuţie (ce acoperă circa 70% din teritoriul ţării). Premierul interimar şi ministrul interimar al Economiei au comunicat că cetăţenii Moldovei vor fi asiguraţi în continuare cu energie electrică în volum deplin. Ministeul Economiei a calificat declaraţia companiei Gas Natural Fenosa drept „provocatoare”, însă a precizat, totodată, că „reieșind din ultimele evoluții social-economice și politice din regiune și țară, cerințele de ajustarea a tarifelor la energia electrică și gazele naturale parțial sînt justificate”. Luînd în consideraţie declaraţia Ministerului Economiei, puterm afirma cu certitudine că tarifele la energia electrică şi la gaze vor fi majorate.

Întrebarea e – cînd şi cu cît. Pînă la alegeri, cei mai mari furnizori de gaze şi energie electrică au expediat ANRE solicitările de majorare a tarifelor. „Moldovagaz” a cerut majorarea tarifului pentru consumatori cu 48%, iar Gas Natural Fenosa – cu 60%. Cererile au fost expediate pînă la alegerile locale, iar solicitările privind majorarea preţurilor au fost condiţionate de deprecierea leului. „Nu este un capriciu, dar o situaţie, provocată de situaţiile externe, create în urma problemei bancare din Moldova”, a declarat în cadrul audierilor de ieri în cadrul comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărarea şi ordine publică, directorul compainei „Gas Natural Fenosa”, Silvia Radu.


Schema gri de achiziţie a energiei electrice

Audierile parlamentare a deschis unele paranteze în solicitarea de majorare a preţurilor. De remarcat faptul că la şedinţa comisiei nu au venit reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai ANRE. Silvia Radu a declarat că datoriile faţă de furnizor au început să se acumuleze din luna mai, că suma datorată este de 140 milioane de lei şi că termenul limită de revizuire a tarifelor deste 15 iulie. Totodată, Gas Natural Fenosa achită plăţile în lei, la cursul oficial al Băncii Naţionale.

Însă în timpul şedinţei comisiei parlamentare s-a depistat că în schema de achiziţie a energiei electrice figurează intermediari. În special, este vorba despre întreprinderea de stat „Energokom”, de la care cumpără energia electrică Gas Natural Fenosa, dar nu direct de la MGRES (Centrala de la Cuciurgan - companie, amplasatî pe malul stîng al Nistrului, proprietarul căreia este compania rusă Inter RAO EĂS).

„Contractul de bază îl avem cu MGRES, semnat pe un an. Însă în realitate, în fiecare lună, noi semnăm contractul cu „Energokom”, deoarece această companie ne livrează energia electrică puţin mai ieftin decît preţul indicat în contractul cu MGRES (aceasta furnizează Moldovei energie electrică cu 6,8 cenţi SUA/Kwth)”, a spus Silvia Radu. De remarcat că „Energokom”, la fel, procură energie electrică de la MGRES, însă nu se ştie de ce preţul „Energokom” este mai mic cu 0,005 cenţi – 0,6795 cenţi SUA/Kwth – decît cel din contractul cu Gas Natural Fenosa.

În schemă, potrivit informaţiiilor din presa transnistreană, există cel puţin încă o companie intermediar. Este vorba despre SA „Energokapital”, creată la finele anului 2014 şi care imediat a devenit lider la plăţile în buget. Potrivit informaţiei neofiiale, firma a fost creată special pentru re-comercializarea energiei electrice pentru export. Potrivit site-ului openpmr.info, pînă în anul curent, între MGRES şi Gas Natural Fenosa exista un contract direct, în baza căruia MGRES exporta energie electrică în Moldova. La începutul anului 2015, „Energokapital” primeşte gaz de la furnizorul transnistrean (preţul la gaz în Transnistria este mai mic) şi îl transmite în calitate de materie primă in lohn MGRES pentru producerea energiei electrice, iar apoi vinde această energie electrică în Moldova.

Precum scrie site-ul citat, fondatorii companiei sînt două persoane juridice: SA „Bas Market” (înregistrată pe 30.07.2014) – fondatori – Dzeţul Iurii Sergheevici şi compania off shore din Belize INTERCOM MANAGEMENT LTD) şi ORNAMENTAL ART LIMITED, amplasată în Hog Kong.

„Cine stă în spatele acestor companii off chore, se pare că va rămăne un mister, iar Iurii Dzeţul pînă în 2010 a lucrat la întreptinderea „"Тираспольская Инвестиционная Строительная Компания", ce aparţine actualului primar al Tiraspolului Andrei Bezbabcenko. În 2011, el a devenit fondator şi director al reţelei de benzinării „ГазТоп”,care, de facto, aparţine lui Evgheni Şevciuk. În 2013, a condus o altă întreprindere subordonată preşedintelui transnistrean de creştere a porcilor şi păsărilor din raionul Grigoriopol. Iurii Dzeţul a început să lucreze împreună cu Evgheni Şevciuk în Rîbniţa şi continuă să fie directorul financiare din umbră pînă în prezent”; scrie portalul citat.


Energetica fără alternativă

În afara intermediarilor, care sînt cel puţin doi, mai există o controversă ce ţine de furnizorii energiei electrice. La etapa actuală, Moldova procură energie electică doar de la MGRES, iar 25-30% sînt acoperite din contul producţiei interne. Portivit Silviei Radu, vara, partea dreaptă a Nistrului va depinde 100% de MGRES.

Pînă anul trecut, Moldova achiziţina energie electrică din Ucraina, însă din caua situaţiei dificile din ţară şi a deficitului de resurse energetice pentru propriile necesităţi, companiile ucrainene au redus livrările în Moldova. O altă alternativă pentru Moldova poate servi România, unde preţul energiei electrice este mai mic decît cel de la MGRES. Însă achiziţiile energiei electrice din România sînt limitate tehnic la 20-30%, însă această posibilitate nu este folosită.

„Piaţa ucraineană e închisă, ei singuri au deficit. În România e mai ieftin, dar livrările sînt limitate la 20-30%. Problema este că MGRES pune condiia: luaţi la acest preţ volume concrete, sau căutaţi în altă parte. Însă în realitate, noi putem procura de la alţi furnizor doar 20-30%”, a spus Silvia Radu, în cadrul şedinţei comisiei parlamentare.


Auditul ne va ajuta

Silvia Radu a menţionat necesitatea revizuirii tarifului în termeni restrînşi. „Noi vrem ca oamenii să cunoască situaţia, ca să nu ne trezim mai tîrziu (în octombrie) cu o situaţie mai complicată şi cu mai multe datorii. Ultima dată, tariful a fost modificat în 2012 (tot după alegeri), atunci cursul leului faţă de dolarul american era de 11,8 faţă de actualul de circa 19 lei”. Potrvit Silviei Radu, 80% din tariful achitat de consumator, constituie preţul de achiziie a energiei electrice din Transnistria (ţinînd cont de intermediari – n.red.)

Deputatl comunist Artur Reşetnikov a menţionat că „în RM sînt cîteva companii, dar noi auzim ameninţări doar de la compania Dvs. şi acestea seamănă mai mult cu un şantaj”. El a adăugat că compania ar putea identifica rezerve şi surse interne de acoperire – şi anume din contul „profitului înalt (în urma activităţii din anul 2014, aceasta a constituit 329 de milioane de lei), salariile mari ale managerilor de top, contractele scumpe de deservire, care sînt afiliate conducerii”.

Ultima informaţie a fost confirmată indirect de către angajatul SIS, prezent la audieri. „În tariful companiei sînt inculse unele pierderi, care bat asupra buzunarului consumatorului. Autorităţile au fost informate despre riscurile pentru securitatea energetică, precum şi despre unele cheltuieli ale companiei, care ar putea conduce la majorarea tarifului”, a spus angajatul SIS, Andrei Paskarenko.

Despre cheltuielile exagerate vobesc şi experţii. „Potrivit informaţiei oficiale a inspecţiei energetice, în tariful aprobat în 2012 a fost indicat că 170 de milioane de lei sînt prevăzute pentru reparaţia reţelelor, de facto, însăt au fost cheluite doar 56 de milioane de lei”, a declarat expertul economie Sergiu Tofilat, care insistă asupra desfăşurării unui audit independent al companiei, de la începutul activităţii ei (anul 2000).

Potrivit lui, doar după efectuarea auditului vom putea vorbi dacă tarifele trebuie majorate sau dacă acestea, în general, ar putea fi reduse. „Solicitarea de majorare cu 60% a tarifului pentru consumatori poate fi examinată din două puncte de vedere: deprecierea şi încălcările comise la cheltuielile operatorului (care de asemenea sînt incluse în tarif). Totodată, deprecierea leului nu se reflectă proporţional în tarife, iar starea reţelelor electrice este critică. 60% din cazurile de întreurperi depăşesc normele admisibile”, a spus expertul.

Preşedintele Asociaţiei consumatorilor de energie Nicolae Mogoreanu menţionează că din partea operatorului sînt multe încălcări, dar ele sînt legalizate. El a adus drept exemplu normele admisibile de pierderi: „Dacă în ţările din Europa volumul pierderilor nu trebuie să depăşească 6-9%, atunci la Union Fenosa acestea ajung la 12-13%. Iar 1% din pierderi pe an – constituie 35-40 de milioane de lei pe an”. Potrivit lui Mogoreanu, cea mai mare parte din vină o poartă ANRE, iar această instituţie trebuie să devină independentă şi echidistantă.

Atît Mogoreanu, cît şi fostul directul ANRE Victor Parlicov, este convins că, practic, este exclusă varianta întreruperilor în livrarea energiei electrice în Moldova. „Pentru a face acest lucru este nevoie de o coordonare extrem de bună dintre cei din Transnistria, Ucraina şi de partea aceasta în Moldova, pentru a începe limitările de consum, aşa cum a fost odată”, a spus Parlicov. De asemenea el consideră că „ANRE a făcut demult calculele, iar tarifele nu au fost aprobate din cauza campaniei electorale”.

Totuşi, mulţi experţi sînt convinşi că tarifele vor fi majorate, iar solicitările Gas Natural Fenosa sînt „parţial” justificate din cauza deprecierii leului. Deocamdată, nimeni nu se hotărăşte să vorbească despre cifre concrete. Tradiţional, în ultimul moment, vor cere majorarea tarifeor şi alţi operatori de pe piaţă: RED Nord şi Red Nord Vest. Unii politicieni însă amintesc că majorarea tarifelor trebuie făcută foarte atent şi amintesc de situaţia din Armenia, unde au loc acţiuni de protest împotriva majorării tarifelor la resursele energetice.

Nemulţumirea locuitorilor Erevanului a fost generată de decizia Comsiie de reglementare a serviciilor publice din Armenia din 17 iunie, prin care din 1 august, tarifele la energia electrică urmează să se majoreze cu 16%, dar nu cu 69%, aşa cum vor reţelele de distribuţie din Moldova. Scumpirea ar constitui doar cîteva procente, însă organizatorii acţiunilor de protest au calculat, că acest fapt va conduce la creşterea bruscă a preţurilor.

comments powered by Disqus
duminică, 12 mai
  • Ziua Internațională a Asistentelor Medicale
  • Ziua Mondială a Comerţului Echitabil