Reglementarea de stat ca metodă de întreținere a structurilor publice din contul societății

Foto: kapital.kz

Dumitru Barbalat

Statul întotdeauna își va dicta regulile sale, exercitînd reglementarea de stat prin intermediul structurilor de stat. Problema este din contul cui sunt finanțați regulatorii.

Noi avem suficiente legi și acte normative. Există o armată impunătoare de regulatori publici – agenții, inspectorate și diferite servicii. A fost creat propriul sistem specific de finanțare a acestor organe. De ce specific și de ce creat? Pentru că statul nu e în stare (sau nu vrea) să finanțeze cum se cuvine, din buget, activitatea acestor regulatori-controlori, numărul cărora a depășit demult limitele rezonabile.

Legislația le-a permis să-și cîștige bani – să acorde, în afara funcțiilor lor regulatorii, servicii contra plată acelorași subiecți, pe care îi reglementează, controlează și supraveghează. În acest sens, toți regulatorii noștri controlori se împart în două categorii: cei finanțați din bugetul de stat și care mai prestează și servicii contra plată și cei care exercită reglementarea de stat din contul agenților economici, adică în baza autofinanțării complete.

Astfel, structuri regulatoare de stat, finanțate complet din buget, nu există. Dacă nu intrăm în detalii și consecințele acestui fapt, atunci nu-i nimic strașnic. Or, să zicem, asemenea regulatori ca agențiile naționale: în energetică, în domeniul comunicațiilor și informaticii, pentru piața financiară, pentru audiovizual – sunt finanțate din contul unui procent stabilit prin lege (1-3%) din veniturile întreprinderilor ramurii – subramurii respective (mai exact eparhii!). Adică, cine și cît a putut rupe, iar parlamentarii au căzut de acord cu acest impozit special.

În pofida Codului fiscal, mai exact, încălcînd legea de bază a impozitării, deputații au introdus un impozit suplimentar pe venit pentru reglementarea de stat. Iar această practică, nu se știe de ce, nimeni, nici chiar opoziția, nu o contestă la Curtea Constituțională. Sumele cheltuielilor pentru aceste structuri variază între 10 și 90 de milioane de lei pe an. Doar pentru 24 de Agenții, bugetul pentru anul 2015 prevede finanțare în mărime de 1,4 miliarde de lei.

Mărimea finanțării extrabugetare (adică serviciile acordate contra plată) este cunoscută doar de un număr limitat de persoane – conducerea acestor Agenții, inspectorate și servicii, șefii lor și, desigur, agenții economici, pe umerii cărora se află aceste cheltuieli. Această informație este complet închisă.

Dar, conform legislației, plătitorii includ toate aceste cheltuieli în costul mărfurilor și serviciilor. Iar pentru mărfuri și servicii plătește consumatorul – noi, cetățenii de rînd. Dacă aceste mărfuri sunt procurate prin rețeaua comercială, atunci aici tot noi achităm adaosul comercial, cu alte cuvinte, dijma pe întreținere și comerț. Iar pe noi nimeni nu ne întreabă, vrem sau nu, avem suficiente mijloace pentru a întreține o armată de regulatori-controlori, poftele cărora cresc anual. Noi suntem lipsiți de dreptul de a cere ceva.

Spre exemplu, pensiile pentru pensionari sunt indexate anual cu o mărime mizeră și îi lasă pe bătrîni în voia sorții. Salariile în sectorul real sînt împărțite în partea oficială și cea eliberată în plic. Pe ultima categorie de angajați îi așteaptă în viitor o existență în sărăcie, după ce vor ieși la pensie. Bugetarii, la rîndul lor, la fel sunt limitați de posibilitățile bugetului.

În practica mondială funcționează așa-zisa fază legislativă privind monitorizarea executării și impunerea aplicării legilor adoptate. Există mecanisme și structuri, ce efectuează monitorizarea și impunerea. La noi nimeni și nimic nu știe. Ce-i drept, regulamentul parlamentului conține o mențiune despre faptul că controlul asupra executării legilor și stabilirea nivelului de eficiență acțiunii lor este pus în sarcinile unei comisii permanente, care trebuie ajutată de direcția juridică a Secretariatului Parlamentului, alte comisii, create de Parlament în acest scop. Însă toate acestea sunt doar pe hîrtie. Nu există un asemenea control.

Doar Guvernul aprobă anual planurile ministeriale ale așa-zisei monitorizări asupra îndeplinirii anumitor legi. Dacă analizăm lista acestor legi, atunci se observă imediat o mimare evidentă și pierdere inutilă de timp și mijloace bugetare, deoarece, în primul rînd, fiecărui minister pe an îi revine cîte o lege-două (în total, sunt peste 400 !!! de legi de bază).

În al doilea rînd, aceste legi nu au importanță pentru stat, cu atît mai mult, pentru noi, comunitatea civilă. Ministerele și guvernele nu vor să analizeze, spre exemplu, executarea legilor de bază, ce reglementează relațiile economice și sociale (în special, cele economice și sociale). Asemenea legi, de regulă, sunt elaborate în clan, aprobate și promovate în clan și sunt implementate de diferite structuri de stat, la fel în clan și selectiv, deseori, în folosul bugetului departamental, dar nu al celui de stat.