miercuri, 29 iulie 2015, 17:47 view Vizualizări: 1014 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Ritmul vînzărilor de automobile în Moldova în 2015

Темпы автопродаж в Молдове в 2015 году
Foto: 15min.lt

Serghei Solomonov
 
Vînzările automobilelor noi în Republica Moldova în ianuarie-iunie s-au redus cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut – de la 2339 pînă la 1675 de unități, informează întreprinderea de stat „Registru”.
 
La finele primului semestru, ritmul căderii pieței auto a încetinit puțin (la sfîrșitul primului trimestru 2015 scăderea a constituit 33%). Acest fapt a fost determinat de o înviorare pe piață în lunile aprilie și mai curent, cînd au fost vîndute 374 și 300 de automobile noi respectiv. Totodată, indicatorul din iunie a devenit al patrulea de la începutul anului – 261 de automobile, însă în comparație cu iunie trecut, vînzările au scăzut cu 35%.
 
Pe primul loc pe piață în iunie se află Dacia, care a vîndut 47 de automobile în ultima lună (și 327 de mașini de la începutul anului) – în volumul total de vînzări al automobilelor noi, cota brandului practic nu s-a schimbat și constituie 20% (față de cea ce anul trecut de 21%).
 
Cel mai vîndut model în segmentul Dacia și concomitent cel mai bine vîndut model pe piață a revenit Logan, care a asigurat 50% din vînzările mărcii. Urmează Dacia Duster, care conduce lista celor mai bine vîndute mașini de teren în Moldova, cu un rezultat de 64 de automobile la finele semestrului 2015.

 
 

Cea mai bine vîndută mașină de teren din Moldova – Dacia Duster


 
Pe locul doi pe piața auto din Moldova, la fel ca și în mai și aprilie și în iunie a anului trecut, se află automobilele Skoda, de care au fost vîndute 35 de unități timp de o lună și 187 timp de jumătate de an, fapt ce a permis mărcii cehe să-și majoreze cota pe piață pînă la 11,2% din toate vînzările automobilelor noi (anul trecut – 11%).
 
Bestsellerul mărcii Skoda este liderul clasei compact modelul Octavia cu un rezultat de 73 de automobile. Pe locul doi în ratingul Skoda și pe locul doi în clasa compact pe piață se plasează modelul Rapid cu vînzări de 53 de automobile noi, urmat de Skoda Superb – 33 de automobile. Experții menționează că în acest an se așteaptă o creștere a interesului față de modelul din clasa D Superb, în legătură cu apariția modelului de generație nouă.


Noua generație Skoda Superb în salonul din Chișinău
 

O reducere a vînzărilor a demonstrat Toyota – în 6 luni ale anului 2015, vînzările de 127 de mașini îi permit să ocupe locul 3 în rating. Cota mărcii în volumul total al mașinilor noi s-a redus cu 0,1%.
 
Al cincilea în iunie și al patrulea după volumul vînzărilor în primul semestru brandul coreean Hyundai a vîndut în iunie 18 automobile și doar 110 mașini în 2015. Pe locul cinci se află Chevrolet, care a vîndut în iunie în Moldova doar 9 automobile noi. Rezultatul vînzărilor în primele 6 luni 2015 constituie 107 de automobile Chevrolet.
 
Modelele bugetare sînt urmate pe piața auto din Moldova de brandurile premium – Mercedes și BMW, precum și britanicul Land Rover (locurile 6, 7 și 8 în ratingul celor mai bine vîndute automobile noi). Dinamica vînzărilor de mașini scumpe în țara noastră continuă să surprindă.
 
Menționăm, de asemenea, că, dacă brandurile nemțești din segmentul premium în Republica Moldova pun accentul pe modelele clasice, iar importatorii lor moldoveni – pe acțiunile de reducere, atunci Land Rover pariază pe familia Range Rover, extinzînd prezența acestuia pe segmentul premium pînă la trei modele – noul RR Sport (22 de automobile în primul semestru), RR Evoque (14 automobile) și Range Rover (28 de automobile vîndute în RM). Amintim că Range Rover este liderul vînzărilor în clasa F la sfîrșitul primului semestru al anului 2015.


Range Rover – cel mai bine vîndut automobil premium în acest an
 

Comparînd vînzările mașinilor noi în Moldova cu situația de pe piața ucraineană, se poate constata că la vecinii noștri, în Top-5 intră Toyota, Renault, ZAZ, Nissan și Mazda, care a efectuat un salt în 2015 și a înregistrat o creștere a vînzărilor de 34% faţă de iunie 2014. La activul brandului nipon se află 175 de automobile vîndute. Liderul vînzărilor în iunie a fost modelul CX5, preferat de 40% dintre cumpărătorii acestui brand. „Succesul fenomenal al brandului Mazda în Ucraina este legat de apariția modelelor reînnoite în primăvara anului 2015 și optimizarea politicii de preț”, menționează experții ucraineni.
 
 
Mazda C-5 este foarte populară în Ucraina în acest an
 
Și în Moldova Mazda își sporește vînzările, în special, pe contul mașinii de teren CX-5. Apariția în salonul dealerului a „fratelui său mai mic” – mașina de teren compactă CX-3 – va conduce la majorarea vînzărilor, deoarece în primul semestru Mazda a vîndut 33 de automobile. Pe locul doi după volumul vînzărilor pe piața ucraineană a mașinilor noi se află Renault, care în Moldova a efectuat aproape cel mai mare salt în rating – de pe locul 26 pe 11, sporind vînzările cu 150% față de anul trecut, în special, pe contul modelului Clio 4, care a apărut pe piața noastră la începutul anului curent. Vînzările Nissan în Moldova în acest an (53 de mașini, locul 10 în ratingul mărcilor în primul semestru) se bazează pe un model foarte reușit de generație nouă – mașinile de teren X-Trail. 
 
Atît în Moldova, cît și în Ucraina, experții pieței auto în anul curent corectează în direcția reducerii prognozele inițiale ale vînzărilor în 2015. La momentul actual ei prognozează în Moldova un volum de 3500 de automobile noi pe an.


Nissan X-Trail de generație nouă 
 

comments powered by Disqus