Ce trebuie să protejeze imunitatea – mandatul deputatului sau bunurile lui?

Foto: curentul.md

Dumitru Barbalat

În preajma noilor alegeri, partidele lansează lozinca privind anularea imunității parlamentare. Însă pînă acum promisiunile nu au fost îndeplinite. Imunitatea este ridicată foarte rar şi doar pentru anumiţi deputaţi culpabili.
 
În toate ţările statutul juridic ce determină imunitatea deputatului este stabilit în Constituţie şi este perceput univoc. Însă în majoritatea ţărilor europene sînt recunoscute două categorii de imunitate parlamentară:
 
- lipsa responsabilităţii parlamentarului, ce îl eliberează de orice urmărire judiciară, arestare şi reţinere pentru exprimarea opiniei sale în timpul exercitării mandatului de deputat;
 
- imunitate parlamentară, care îl scuteşte de arestare, urmărire judiciară, cu excepţia cazurilor sancţionate de parlament în perioada (în timpul) exercitării funcţiei de deputat (potrivit Comisiei de la Veneţia în legătură cu imunitatea parlamentară din 1996),
​
Astfel, cînd este luată decizia privind introducerea imunităţii parlamentare, accentul se pune pe apărarea deputatului, a mandatului său în legătură cu opiniile lui politice, dar nu cu acţiunile lui penale sau de corupţie. Se ţine cont şi de faptul că deputatul este, în primul rînd, ceea ce nu poate prin voturile politicienilor să blocheze justiţia sau să o substituie. Iar decizia privind arestarea deputatului nu trebuie adoptată în Parlament.  
 
​Legislaţia Republicii Moldova privind imunitatea parlamentară
 
În Constituţia Republicii Moldova, în art. 70 (3) e scris: „alesul poporului nu trebuie reţinut, arestat, supus percheziţiilor, în afara cazurilor de reţinere în flagrant, sau tras la răspundere judiciară fără acordul parlamentului, emis după audierea deputatului”. Astfel, Constituţia prevede că deputatul poate fi reţinut doar în flagrant delict sau cu acordul parlamentului.
 
În Legea cu privire la adoptarea Regulamentului parlamentului (art. 95-98) este descrisă procedura de examinare şi lipsire de imunitate a deputatului, la solicitarea procurorului general. Trebuie să menţionăm că comisia de profil trebuie să examineze propunerea procurorului general şi să constate prezenţa sau lipsa cauzelor motivate pentru adoptarea sau respingerea cererii, în termen de 15 zile după înştiinţarea deputaţilor. Practica de ultimă oră a demonstrat că comisia, la necesitate, poate face față acestei sarcini în cîteva ore.
​
Procedura de retragere a imunităţii parlamentare prevede că raportul comisiei este examinat şi aprobat de parlament în termen de cel mult şapte ani după prezentarea acestuia biroului permanent. În acest caz practica, de asemenea, a arătat că şi parlamentul, în caz de necesitate poate izbuti acest lucru în cîteva ore. Legea mai prevede o formalitate – în cazul sistării urmăririi penale sau a procedurii judiciare, precum şi atunci cînd instanţa judiciară emite un verdict de absolvire de pedeapsă, cazul se consideră epuizat şi hotărîrea parlamentului privind retragerea imunităţii îşi pierde puterea juridică.
 
Unele particularităţi ale practicii legislative privind imunitatea parlamentară în diferite ţări
 
Germania

În Bundestag există practica de examinare şi sporire a imunităţii parlamentare pentru toţi deputaţii în ajunul începerii activităţii organului legislativ. Această măsură este menită să-i apere pe toţi membrii Bundestagului de apariţia ulterioară a unor date sau speculaţii în presă.
 
Deputatul nu poate fi tras la răspundere sau arestat pentru acţiuni ilegale fără acordul Bundestagului, cu excepţia unor cazuri ieşite din comun sau în ziua următoare după săvîrşirea contravenţiei.
​
Deputatul este în drept să refuze să ofere mărturii în privinţa persoanelor cărora le-a încredinţat secretele sale, precum şi privind aceste informaţii. Pe termenul acţiunii acestor drepturi se interzice confiscarea oricăror documente în acest caz.
​
Japonia
 
​Deputaţii din ambele camere ale parlamentului, cu excepţia cazurilor stabilite de lege, nu pot fi arestaţi în timpul sesiunii parlamentare, iar deputatul arestat pînă la începerea sesiunii, la solicitarea camerei respective, urmează a fi eliberat pe durata sesiuni.
 
Turcia
​
În cazul realegerii deputatului, Adunarea Populară a Turciei iniţiază un nou proces de retragere a imunităţii deputatului respectiv.
 
Fracţiunile (grupurile) parlamentare din Adunarea Populară nu au dreptul să conteste imunitatea parlamentară şi să adopte vreo decizie în acest sens.
​
Legea prevede că decizia privind retragerea imunităţii de către Adunarea Parlamentară a Turciei este supusă obligatoriu unui control din partea Curţii Constituţionale privind corespunderea acesteia nu doar Constituţiei, dar şi regulamentului intern. Este verificată inclusiv legalitatea acuzaţiilor în partea ce ţine de interesele politice.
​
Marea Britanie 
 
În Marea Britanie imunitatea deputaţilor este limitată doar de aspecte administrative. În aspect penal, deputaţii sînt supuşi aceloraşi proceduri ca şi cetăţenii de rînd.
 
Norvegia şi Irlanda
 
În Norvegia şi Irlanda deputaţii se bucură de imunitate parlamentară şi nu pot fi arestați în timpul sesiunii parlamentare sau în drum spre locul desfăşurării sesiunii.
 
Franţa, Italia şi România  
​
În Franţa, în urma reformelor constituţionale din 1995, decizia parlamentară privind iniţierea urmăririi penale pe numele deputatului nu mai este necesară. Este suficientă doar o hotărîre privind reţinerea, arestarea şi alte măsuri cu caracter juridic.
 
Aceeaşi regulă​ funcţionează în Italia.
 
În România, după reforma constituţională din 2003, parlamentarul, de asemenea, poate fi anchetat sau supus urmăririi penale pentru acţiuni ce nu sînt legate de activitatea lui parlamentară.
 
Despre termenele imunităţii parlamentare
​
În unele ţări ca Germania, Spania, Ungaria, Italia şi Portugalia privilegiile privind interdicţia, iniţierea şi anchetarea dosarelor penale sînt extinse şi asupra viitorilor deputaţi, adică pînă la alegerea lor. În Franţa, Polonia şi Elveţia parlamentele pot cere sistarea pe perioada mandatului de deputat a dosarelor penale iniţiate anterior.
 
Moțiunea de cenzură ca metodă legală de înlăturare (lichidare) a concurenţilor electorali
 
Pe 5 martie 2013, Vlad Filat şi guvernul lui au fost demişi “pentru suspiciuni de corupţie”. Apoi, Curtea Constituţională a confirmat că Filat, destituit pentru corupţie, nu mai are dreptul să ocupe postul de premier. Reiese că, fără nicio dovadă, FĂRĂ JUDECATĂ, Parlamentul a adoptat propria decizie privind faptul că premierul este corupt şi a fost demis, iar apoi Curtea Constituţională a pus capăt coruptibilității lui Vlad Filat şi a guvernului acestuia.
 
Situaţia s-a repetat cu exactitate pe 29 octombrie 2015, cînd cu aceeaşi formulare – „pentru corupţie” au fost demişi deja Valeriu Streleţ şi guvernul lui. Şi Streleţ, din acelaşi motiv, nu poate să ocupe postul de premier. Şi iarăşi FĂRĂ JUDECATĂ!
 
Reiese că la noi doar se vorbeşte despre supremaţia legii, iar în realitate acuzaţiile pot fi înaintate la iniţiativa unui grup de deputaţi, fără a se pronunţa instanţa de judecată. Cine conduce în aşa-zisul stat de drept? Legea sau grupuri de deputaţi care interpretează această lege după bunul lor plac?
 
Un alt moment care nu este mai puţin important sau poate chiar principalul în acest sens. Prin procedura de exprimare a votului de neîncredere, declarativ, printr-o metodă destul de legală, pot fi înlăturaţi sau chiar lichidaţi pentru totdeauna unii concurenţi electorali. Important este să fie acumulat numărul necesar de semnături, să fie elaborată o motivaţie declarativă simplă, iar restul ţine de discursurile din parlament.
​
Încercînd să găsesc logica în acţiunile Parlamentului, Curţii Constituţionale şi altor slujitori ai lui Themis, în frunte cu judecătorul principal – preşedintele (care, apropo, este judecător), compar legislaţia noastă în acest domeniu cu legile altor ţări cu mai multă experienţă. În legătură cu aceasta apare întrebarea: unde e greşeala noastră şi cînd am comis-o​?
​
Concluzii
​
Din informaţia succintă privind imunitatea parlamentară reiese că toate ţările au prevăzut procedura imunităţii în constituţiile lor. Există reguli generale şi abordări în legiferarea dreptului la imunitatea deputaţilor, dar sînt şi multe lucruri diferite şi practici utile. Cert este faptul că imunitatea deputatului prevede protecţia şi garanţia doar la exercitarea mandatului lor de deputat, dar nu a altor acţiuni.
 
Ținînd cont de practica ţărilor cu experienţă în problemele imunităţii parlamentare, în Moldova trebuie revizuită şi unificată legislaţia ce ţine de imunitatea şi introduse aceste prevederi în Legea Supremă – în Constituţie.