Comentarii:
0
Curtea Constituțională examinează problema recunoașterii căsătoriilor unisex
Foto: protv.md |
UE cere ca realitatea moldovenească să corespundă complet standardelor europene de drept. La acestea a început să se refere în ultimul timp și recunoașterea căsătoriilor unisex. Dacă pînă nu demult autoritățile moldovenești îi convingeau pe oameni că căsătoriile dintre persoanele de același sex în Moldova nu vor fi legalizate în niciun caz, astăzi, Curtea Constituțională a țării, din proprie inițiativă, se ocupă de examinarea acestei probleme. Vor fi oare legalizate în țara noastră căsătoriile unisex?
Lobbiștii nu au de gînd să se oprească
Articolul 48, alineatul 2 al Constituției Moldovei prevede următoarele: „Familia este bazată pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Prevederi similare sînt prezente în Codul familiei și alte acte normative.
Căsătoriile între persoanele de același sex în Moldova nu sînt recunoscute și orice alte forme de uniuni pentru perechile unisex nu sînt prevăzute. Conform regulii generale, în țara noastră poate fi legalizată căsătoria încheiată în alt stat. Însă căsătoriile unisex înregistrate peste hotare în Moldova nu au putere juridică și nu generează pentru părți nicio consecință juridică.
Totuși, precum menționează experții, unele organizații internaționale și neguvernamentale întreprind acțiuni active pentru schimbarea acestei situații și implementarea standardelor străine societății moldovenești. Dacă pînă nu demult autoritățile moldovenești îi convingeau pe oameni că căsătoriile dintre persoanele de același sex în Moldova nu vor fi legalizate în niciun caz, astăzi, Curtea Constituțională a țării, din proprie inițiativă, se ocupă de examinarea acestei probleme.
Legea privind asigurarea egalității a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2013. Tot atunci a fost creat un organ special ce răspunde de respectarea acesteia. Ieri, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a declarat drept ilegal refuzul autorităților moldovenești de a autoriza manifestațiile minorităților sexuale în centrul Chișinăului.
În octombrie 2013, Parlamentul, în pofida protestelor societății civile și a reprezentanților Bisericii, a anulat pedeapsa pentru propaganda „altor relații decît cele legate de căsătorie și familie, în conformitate cu Constituția și Codul familiei”. Astfel, în Moldova a fost anulată interdicția propagandei relațiilor netradiționale.
Se pare însă că promotorii acestei idei nu au de gînd să se oprească aici. Săptămîna trecută a fost lansat programul comun al Uniunii Europenei și Consiliului Europei „Susținerea eforturilor naționale pentru evitarea discriminării și contracarării ei în Republica Moldova”. Funcționarii europeni cer ca realitatea moldovenească să corespundă în totalitate cu standardele europene de drept, la care au început să fie atribuită și recunoașterea căsătoriilor unisex.
Care sînt riscurile pentru Moldova?
În perspectivă, toate țările-membre ale Consiliului Europei, inclusiv Moldova, ar putea fi obligate să recunoască căsătoriile unisex. Recent, CEDO a decis unanim că lipsa în legislația națională a normelor ce recunosc uniunile unisex încalcă dreptul la respectarea vieții private și de familie, garantat prin articolul 8 al Convenției europene pentru drepturile omului.
În hotărîrea lor, judecătorii au indicat că în 24 din 47 de țări ale Consiliului Europei există mecanisme de recunoaștere a drepturilor cuplurilor unisex, în 11 țări este recunoscută egalitatea între căsătoriile heterosexuale și homosexuale.
„Hotărîrea Curții Europene a fost emisă în baza plîngerilor a trei cupluri homosexuale din Italia, comentează pentru NOI.md surse din cadrul Uniunii avocaților din Republica Moldova. Reclamanții s-au plîns de faptul că, în conformitate cu legislația italiană, ei nu au dreptul să se căsătorească sau să formeze un alt tip de cupluri.
Un rol important în acest caz l-a avut și Curtea Constituțională a Italiei, care, pe de o parte, a recunoscut constituționalitatea cerinței de apartenență a soților la diferite sexe la înregistrarea căsătoriilor, iar pe de altă parte, instanța a recomandat Parlamentului Italiei să elaboreze mecanisme de recunoaștere juridică a cuplurilor unisex.
Totodată, este prematur să vorbim despre o poziție definitivă a CEDO în aceste probleme. Uneori, instanța emite hotărîri diferite ca sens și chiar contradictorii. În practica CEDO există un caz în care instanța a decis că sub noțiunea de cuplu trebuie să înțelegem un bărbat și o femeie în noțiunea tradițională. În alt caz CEDO nu a considerat discriminatoriu refuzul autorităților de a înregistra o căsătorie dintre lesbiene.
Adoptînd deciziile sale, instanța de la Strasbourg pornește de la particularitățile naționale ale statului, ia în considerare contextul istoric și cultural. Ceea ce poate fi acceptabil pentru Italia poate să nu convină Moldovei.
Dar, ținînd cont de faptul că jurisprudența CEDO este obligatorie pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, totuși există riscul că Moldova ar putea fi obligată să recunoască căsătoriile unisex sau să le ofere cuplurilor unisex o altă formă de recunoaștere publică a relațiilor lor. Hotărîrile Curții care interpretează normele Convenției Europene, în practică, sînt obligatorii nu doar pentru țările împotriva cărora a fost depusă plîngerea, dar și pentru ceilalți membri ai Consiliului Europei”.
De la Olanda pînă la Estonia
Startul procesului de legalizare a „familiilor unisex” a fost dat de Organizația Națiunilor Unite în 1994, cînd în cadrul unei conferinței internaționale a fost adoptat Programul de acțiuni privind reglementarea populației. În acesta a fost stabilit egalitatea diferitor tipuri de cupluri, inclusiv a celor unisex.
Prima țară din lume care a legalizat căsătoriile unisex a fost Olanda. Din 2001, cuplurile netradiționale se pot căsători printr-o ceremonie obișnuită la Primărie, ca și cuplurile tradiționale. Pentru soții homosexuali există o cerință ca cel puțin unul dintre ei să aibă viză de reședință în Olanda. Un șir de restricții au fost impuse pentru aceste cupluri în procedura de înfiere a copiilor.
A doua țară este Belgia, unde din 2003, cupurile unisex își înregistrează căsătoriile în baza acelorași drepturi ca și cele tradiționale. Din 2006, cupurilor netradiționale li s-a permis și înfierea copiilor. În 2005, legile privind căsătoriile unisex ce prevăd posibilitatea înfierii au fost adoptate în Spania și Canada.
Din 2006, căsătoriile unisex sînt permise în Africa de Sud, din 2008 – în Norvegia, din 2009 – în Suedia. În ultimele două țări, cuplurile homosexuale au obținut mai multe drepturi, inclusiv cununia religioasă. În 2009, Mexico a devenit primul oraș din America Latină în care minoritățile sexuale au obținut dreptul de înregistrare a căsătoriei. În 2010, lista țărilor în care este permisă înregistrarea cuplurilor unisex au intrat Portugalia și Islanda. Totodată, Islanda a devenit prima țară din lume, liderul căruia a anunțat deschis despre orientarea sa sexuală. În 2009, în funcția de premier al țării a fost numită Johanna Sigurdardottir, care nu și-a ascuns homosexualitatea.
Din 2010, legea privind legalizarea căsătoriilor unisex a intrat în vigoare în Argentina, din 2011 înregistrarea căsătoriilor dintre reprezentanții aceluiași sex a devenit posibilă în Brazilia. În Danemarca, care a recunoscut aceste cupluri încă din 1989, legea privind căsătoriile unisex a intrat în vigoare în 2012. La un an, legi similare au fost adoptate în Marea Britanie, Uruguay, Franța.
În SUA, primul stat care a legiferat căsătoriile unisex a fost statul Massachusetts în 2004. Ulterior, Curtea Supremă a SUA le-a legalizat pe întreg teritoriul țării – ultima decizie în acest sens a fost adoptată în iunie 2015.
În 2016, Legea cu privire la conviețuirea comună va intra în vigoare în Estonia. Aceasta permite înregistrarea oficială a relațiilor pentru persoanele ce nu sînt căsătorie, inclusiv, pentru cuplurile unisex.
În majoritatea țărilor adoptarea acestor legi a fost însoțită de acțiuni de protest, întîmpinînd rezistență din partea Bisericii, forțelor politice și activiștilor societății civile. Astfel, în Canada, legalizarea căsătoriilor unisex a devenit una dintre cele mai controversate probleme din toată istoria parlamentului local și s-a produs după mai mulți ani de litigii judecătorești. În Portugalia și Estonia au fost examinate inițiativele de scoatere a acestui subiect la referendum, însă această propunere nu a fost susținută de deputați. În Franța legalizarea căsătoriilor unisex a provocat manifestații de protest în masă.
Decizia Curții Supreme a SUA – exemplu demn de urmat?
Precum ne arată istoria problemei, în multe țări, cuplurile unisex au obținut posibilitatea de a forma familii datorită deciziei curților constituționale și celor supreme de justiție. în special, în Brazilia, instanța, inițial, a permis concubinajul dintre reprezentanții unui sex, apoi a aprobat și căsătoriile unisex.
În SUA, în iunie 2013, Curtea Supremă de Justiție a recunoscut neconstituționale prevederile-cheie ale Actului federal privind protecția căsătoriilor. Ulterior, instanțele americane au emis zeci de hotărîri, prin care au recunoscut neconstituționale interdicțiile de înregistrare a căsătoriilor unisex pe întreg teritoriul țării.
Anume această opinie a Curții Supreme a devenit obiectul unei examinări minuțioase din partea judecătorilor constituționali din Moldova. CC a solicitat permisiunea de a publica traducerea în limba română a textului, iar luna trecută, documentul a apărut pe site-ul Curții Constituționale În acesta se menționează că majoritatea judecătorilor americani au ajuns la concluzia că Curtea Constituțională a SUA garantează tuturor cetățenilor dreptul la căsătorie, iar interdicția la căsătoriile persoanelor de același sex încalcă drepturile constituționale.
Cu peste patru ani în urmă, ministrul justiției de atunci, actualul președinte al CC Alexandru Tănase afirma că în Moldova nu vor fi niciodată legiferate căsătoriile unisex. În acea perioadă, în țară aveau loc acțiuni de protest legate de examinarea legii nediscriminării, iar Ministerul Justiției avea sarcina să promoveze prin orice metode adoptarea acestui proiect de lege. Aceasta era o condiție din partea funcționarilor europeni, în joc era liberalizarea regimului de vize și rezultatele alegerilor parlamentare.
Pe de altă parte, același Alexandru Tănase, în interviurile sale a menționat în repetate rînduri că persoanele cu orientare netradițională nu pot deveni obiecte ale discriminării în Moldova. În opinia experților, poziția Curții Constituționale în această problemă încă nu a fost formată, iar astăzi, e puțin probabil că cineva va dori să facă pronosticuri.
„Creația” CEDO – dincolo de competențele sale
„Trebuie să înțelegem, menționează unul dintre experții noștri, că recunoașterea de către stat și înregistrarea căsătoriilor unisex va schimba radical principiile legislației civile. În aceasta cuvintele de „soț” și „soție”, „tată” și „mamă” se schimbă cu termenii generali de „primul soț” și „al doilea soț”, „primul părinte” și „al doilea părinte”. Totodată, vor fi anulate particularitățile sexuale și va fi revizuit principiul identității individului.
În ultimul timp, CEDO adoptă frecvent decizii ce vizează probleme etice și morale controversate. Mulți specialiști consideră că aceste hotărîri sînt motivate ideologic și depășesc competențele instanței. Acestea sînt bazate, în special, pe interpretarea creativă a Convenției Europene, se poziționează mai presus de suveranitatea națională și subminează legitimitatea CEDO.
De facto, hotărîrea CEDO pe marginea plîngerii din partea cuplurilor homosexuale este o încercare de creare și răspîndire în toate țările Consiliului Europei, inclusiv Moldova, a obligației sau de înregistrare a cuplurilor unisex, sau recunoașterea acestor cupluri înregistrate în alte țări, unde acest lucru este permis.
Asemenea decizii poartă un pericol pentru sistemul de drept din Moldova, care este parte a Convenției Europene. Or, convenția și deciziile CEDO de interpretare a drepturilor și libertăților – este o parte a sistemului de drept din Moldova. Legislatorii și judecătorii sînt obligați să țină cont de ele la reglementarea relațiilor sociale și în practica judiciară.
Totodată, dacă CEDO adoptă hotărîri privind interpretarea Convenției europene nu pe bază legală și depășește limita competenței sale, statul poate refuza să se conformeze acestei decizii. Asemenea exemple sînt puține.
Curtea Constituțională Federală a Germaniei, într-un șir de hotărîri a indicat că statul este în drept să nu țină cont de deciziile CEDO în cazul în care acestea contravin valorilor constituționale. Poziții similare au fost exprimate și de curțile constituționale din Malta și Austria, organele judiciare din Franța și Elveția.
Aș vrea să cred că și Curtea Constituțională a Moldovei este capabilă să manifeste o poziție la fel de înțeleaptă, să ia în considerație particularitățile țării noastre și să pledeze în favoarea percepției tradiționale a Convenției europene, din care nu reiese dreptul la recunoașterea oficială a cuplurilor unisex”.
Sursa:
http://www.noi.md
- 15.12.2016 10:45 | Analitică Nistru: cum va negocia Moldova cu Ucraina
- 13.12.2016 9:00 | Analitică Alegerile din SUA: impactul lor asupra regiunii noastre și a Moldovei
- 12.12.2016 16:00 | Analitică De ce avem nevoie de Legea petrolului
- 12.12.2016 10:00 | Analitică Carieră pe fundalul scandalurilor. Prin ce s-a remarcat noul procuror
- 10.12.2016 9:30 | Analitică Cum se explică exodul judecătorilor din sistem?