marți, 29 octombrie 2013, 10:19 view Vizualizări: 788 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Care va fi răspunsul lui Plahotniuc?

Foto: noi.md
Xenia Florea

Prim-vicepreşedintele (dar, de fapt, liderul) Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a anunţat că renunţă la mandatul de deputat şi pleacă din Parlament. Versiunea oficială, înaintată de el în cadrul briefing-ului organizat în ajun este următoarea: „Nu am nevoie nici de putere, nici de imunitate, nici de bani. Vreau să „merg în popor”, să le ajut oamenilor să-şi rezolve problemele. Deoarece dacă noi le vom permite comuniştilor şi mai departe să mintă poporul, noi riscăm să lipsim oamenii de viitor”.

Neoficial (această versiune este susţinută de majoritatea analiştilor politici), Vladimir Plahotniuc încearcă să restabilească astfel ratingul Partidului Democrat, care este în scădere. În prezent, potrivit unor sondaje închise, acesta nu ajunge nici pînă la 6%. Iar pînă la alegerile parlamentare a rămas mai puţin de jumătate de an. De aceea, experţii consideră că Plahotniuc, sub lozinca „Mergem în popor!”, în timpul rămas pînă la alegeri, va lansa o campanie social-umanitară pentru reabilitarea partidului său în ochii alegătorilor. Prim-vicepreşedintele PDM intenţionează să deschidă în toată ţara o reţea de magazine sociale, precum şi să înceapă construcţia locuinţelor sociale pentru nevoiaşi şi tinerii specialişti.

De fapt, Vladimir Plahotniuc repetă tactica aliatului său Vladimir Filat. După ce fostul premier, (datorită aceluiaşi Plahotniuc) a fost „plecat” de la putere, el a început să meargă activ prin raioane, să se întîlnească cu cetăţenii, pentru a restabili imaginea PLDM-ului său, ştirbită considerabil după tranzacţiile scandaloase cu acţiunile Băncii de Economii, concesiunea aeroportului şi alte decizii nepopulare ale Guvernului.

Potrivit aceloraşi sondaje sociologice „de uz intern”, ratingul liberal-democraţilor a scăzut pînă la 10%. De aceea, Vladimir Filat a declarat într-un interviu că „plec, personal, în fiecare săptămînă undeva, mă întîlnesc cu lumea. La fel procedează şi colegii mei. Şi vreau să vă asigur că toate propunerile bune venite din partea oamenilor vor face parte, într-o formă sau alta, din programul nostru politic”.

Analiştii spun că, renunţînd la mandatul de deputat, Vladimir Plahotniuc a făcut un pas „netrivial” şi „corect”: imaginea lui „demonică” are un impact negativ asupra PDM, care a pierdut foarte mult din rating. Potrivit Barometrului Opiniei Publice din luna aprilie, „controversatul” oligarh Plahotniuc se află pe primul loc printre politicienii în care poporul nu are încredere.

Ratingul lui personal de încredere primăvara aceasta constituia minus 84%. Pentru comparaţie, în preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, care este lider în top, au încredere 35% din respondenţi, în Vladimir Filat, care ocupă locul trei – 24%. De aceea, potrivit politologilor, este în interesele electorale al PDM ca Plahotniuc să plece în umbră şi măcar pentru un timp să scape de atenţia publică.

Totodată, potrivit unui fost funcţionar, în timpul rămas pînă la alegeri, fostul vice-spicher nu se va ocupa deloc cu salvarea de la înec a PDM.

„Ratingul real al democraţilor constituie în prezent 5%. Adică partidul riscă, în general, să nu acceadă în Parlament. La ce bun atunci lui Plahotniuc să salveze PDM-ul? Pentru ce să cheltuiască milioane de lei, pentru ca democraţii să obţină cel mult 8-9%? Pentru el acest indicator nu este suficient. Iar structurile europene, aceeaşi APCE, în raportul privind îndeplinirea de către Moldova a angajamentelor asumate faţă de Consiliul Europei, le-a interzis categoric autorităţilor să modifice Codul electoral şi să schimbe sistemul de vot pînă la următoarele alegeri parlamentare”.

Partidul Democrat a devenit unul dejucat, nerentabil şi chiar păgubos, consideră interlocutorul nostru: „Plahotniuc nu a reuşit să transforme PDM, cu ajutorul banilor, în cel mai puternic partid din ţară, precum a planificat. Iar să-l salveze acum nu are sens – cheltuielile sînt prea mari, iar efectul – nesemnificativ”.

În anul 2009, Vladimir Plahotniuc a salvat o dată democraţii de la înec, care la alegerile din 5 aprilie au acumulat doar 2,97% din voturi şi au rămas în afara Parlamentului. Însă în 2009 Plahotniuc avea teren pentru manevre: el l-a atras de la comunişti pe Marian Lupu, care era la acel moment foarte popular, cu un rating personal (aşa-zisul „rating ereditar”, acumulat în PCRM) de 20-22%. Drept consecinţă, la alegerile anticipate din 29 iulie, ratingul PDM s-a ridicat pînă la 12,54% şi partidul a obţinut 13 locuri în parlament. Acum partidul nu are asemenea rezerve. De aceea, în timpul rămas pînă la alegeri, Vladimir Plahotniuc se va ocupa de promovarea altui proiect politic, consideră sursa noastră.

Lansarea unui proiect pe eşichierul de stînga nu are sens – aceasta e moşia PCRM, iar poziţiile comuniştilor după discreditarea partidelor din CGP sînt din nou foarte puternice. Explorarea eşichierului de dreapta nu este rentabil nici din punct de vedere politic, nici financiar: baza electorală a acestuia este limitată. Rămîne centrul politic, stăpînit deocamdată de PLDM cu 10% şi PDM cu 6%, potrivit sondajului sociologic închis.  Anume aici, Vladimir Plahotniuc va „declanșa bomba” cu noul său proiect politic, susţine interlocutorul nostru.

„Acum se spune că Moldova are nevoie de o a treia forţă, de sînge politic proaspăt. Iar centrul politic este perfect pentru aceasta, deoarece nu mai are un lider real. Şi pentru că centrul politic, în ochii alegătorilor, se asociază cu o poziţie echilibrată, spre deosebire de partidele de stînga şi de dreapta ce continuă radicalizarea. De aceea nu mă voi mira, dacă peste vreo lună-două, în faţa presei va ieşi actualul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase sau altcineva şi va anunţa crearea unui nou partid de centru”.

Totodată, consideră interlocutorul nostru, Vladimir Plahotniuc nu-şi va afişa în niciun fel apartenenţa la acest proiect politic: el s-a mulţumit cu experienţa publică în Partidul Democrat. Plahotniuc va deveni sponsorul şi curatorul secret al noii formaţiuni politice. Iar pentru ca numele lui să nu se asocieze cu acest proiect politic, Vladimir Plahotniuc va rămîne oficial, vicrepreşedinte al PDM, în perioada de pînă la alegeri şi, precum a şi anunţat, „va merge în popor”, din numele Partidului Democrat.
     
 
comments powered by Disqus