miercuri, 11 decembrie 2013, 11:20 view Vizualizări: 1074 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

România va oferi Moldovei 15 milioane de euro pentru realizarea unor proiecte de mediu

Foto: timpul.md
România va oferi Republicii Moldova 15 milioane de euro pentru realizarea unor proiecte în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, transmite NOI.md. Mijloacele vor fi oferite în baza celui de-al treilea Protocol adiţional interguvernamental moldo-român la Acordul cu privire la implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro. Protocolul a fost semnat de ministrul Mediului al Republicii Moldova, Gheorghe Șalaru, și secretarul de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice din România, Anne Rose Marie Jugănaru.

Cele 15 milioane de euro vor fi viraţi într-o perioadă de patru ani de la intrarea în vigoare a protocolului, în baza programelor anuale de cooperare şi a proiectelor convenite de comun acord, cu posibilitatea prelungirii implementării documentului pe un an. Asistența financiară din partea României va fi folosită pentru realizarea măsurilor în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, reducerea emanării gazelor cu efect de seră, adaptarea la schimbările climatice.
 
comments powered by Disqus