Un celebru autor de cărți dedicate agriculturii inteligente a realizat un top al celor mai profitabile 10 tipuri de culturi, care pot fi înființate pe suprafețe mici, luând în calcul timpul de lucru, cererea și veniturile pe care le pot genera anual.
Locul 10. Ierburi aromatice și plante medicinale. În ultima decadă, oamenii au început să se reîntoarcă la condimentarea mâncărurilor cu ierburi aromatice și tratarea diferitelor afecțiuni cu plante medicinale. Mai mult decât atât, industria cosmetică și a produselor de igienă a devenit un client fidel al fermierilor care cultivă ierburi aromatice și plante medicinale. Cererea pentru asemenea produse a crescut atât în ceea ce privește plantele proaspete, cât și a celor uscate.
Locul 9. Bambusul este o plantă uimitoare, iubită mai ales de peisagiști și de florari. O plantă poate fi cultivată în ghiveci și transplantată în suprafețe de circa un metru și poate genera un câștig de aproximativ 30 de eurocenți.
Locul 8. Folosit din vremuri străvechi nu doar pentru aromarea mâncărurilor, dar și la practici magice, cultura usturoiului poate aduce venituri frumoase fermierilor. Câștigurile pot spori dacă se optează pentru cultivarea unor soiuri îndrăgite de bucătari, cum sunt Rocambole, Purplestripe și Porcelain: clienții sunt dispuși să plătească aproximativ 7 euro pentru o cantitate de mai puțin jumătate de kilogram de usturoi. Și varietatea Elephant se vinde bine, cu circa 4-6 euro pentru o jumătate de kilogram.
Locul 7. Florăresele le folosesc pentru a crea aranjamente florale, alții împletesc coșuri din mlădițele elastice, alții au descoperit soiurile energetice. Salcia, căci despre ea este vorba, poate aduce fermierului circa 40.000 de euro, la o suprafață cultivată de jumătate de hectar. Salcia energetică este o specie arbustivă ce creşte sub formă de tufă, a cărei lujeri ating o înălţime de cca 4 m, în condiţii de recoltare anuală. Are o creștere rapidă (de până la 3-3,5 cm/zi în perioada de creştere activă) şi o mare putere de regenerare, putând produce, începând cu anul II-III de la plantare, în medie 30 tone de biomasă anual/hectar.
Locul 6. De sute de ani, arțarii japonezi au fost cultivați și îndrăgiți de grădinari din întreaga lume. Întrucât comercianții nu au destul loc pentru a expune corespunzător arțarii japonezi, un fermier care se va specializa în cultivarea acestora poate avea câștiguri frumoase. Dimensiunile reduse ale acestui tip de pomi îl fac ușor de cultivat în spații mici. Cum cererea este mare și oferta redusă, arțarii japonezi pot fi o opțiune profitabilă pentru un fermier răbdător.
Locul 5. De la pomi de dimensiunea unui deget, la arțari și pini de 45 de centimetri, specia bonsai este surprinzătoare, iar îngrijirea acestor plante a devenit un hobby pentru locuitori de pe toate meridianele. Cum cererea este în creștere, iar începerea unei afaceri în domeniu nu necesită mult spațiu, cultivarea unui bonsai poate deschide drumul către profit.
Locul 4. Oriunde întorci capul, vezi arbuști și pomi ornamentali, ceea ce transformă aceste plante în unele extrem de profitabile pentru micii fermieri. 1.500 de ghivece cu un volum de circa 10 litri încap într-un spațiu de cel mult 100 de metri pătrați, iar o plantă se poate vinde, în medie, cu 10 euro.
Locul 3. Au fost pictați pe felicitările oferite doamnelor pe 1 martie, au fost puși în aranjamente florale și au nume care variază de la o zonă la alta. Mărțișorii pot fi o sursă de venit, mai ales că sunt plante perene și se găsesc în numeroase varietăți și culori, de la albul catifelat al speciilor recunoscute la noi, la roșul lemnului-câinelui.
Locul 2. Ciupercile sunt ideale spre a fi cultivate de fermierii din mediul urban, deoarece pot fi crescute în spații închise și au productivitate ridicată.
Locul 1. Dureri de cap, mirosuri neplăcute sau insecte nedorite, toate pot fi alungate cu câteva fire de levănțică. În România sunt cazuri când fermierii reușesc să obțină chiar și patru tone de lavandă de pe un singur hectar, dar cererea e de șase, șapte ori mai mare. Florile proaspete se vând producătorilor de uleiuri aromatice.
Uscarea florilor nu necesită mult efort, iar apoi pot fi vândute florăriilor, artizanilor care fac diferite aranjamente, perne din ierburi aromatice, produse de aromoterapie sau cosmetice, săpunuri sau odorizante de cameră.