Comentarii:
0
Leul va deveni tot mai puternic
Foto : jurnalul.ro |
”În opinia mea, spre jumătatea lunii noiembrie valuta națională ar putea ajunge la 12,6 - 12,7 lei pentru un dolar. Însă, pe de altă parte, prognoza Ministerului Economiei arată că la sfârșitul anului dolarul o să coste 13,10 lei. Poate ME știe mai multe și ne putem aștepta la o stabilizare sau la o mică devalorizare până la 13,10 lei.
De fapt, în ajunul sărbătorilor se produce o anumită devalorizare a valutei naționale", a declarat Vlad Bercu. Referitor la moneda euro, analistul economic a precizat că aceasta depinde de evoluția dolar – euro.
- ADEPT: Guvernul de la Chișinău e restant la reforma Procuraturii și combaterea corupției
- Un cutremur de proporții de genul celui din anul 1977 sau 1986 s-ar putea produce în orice moment
- (video) Declarațiile lui Ivan Muntean despre protestul împotriva vizitei Principelui Radu
- Suedia va aloca 500 mil. euro pentru Ucraina, Moldova, Georgia şi Azerbaidjan
- Xenia Deli, despre rolul său într-o producţie de la Hollywood: Americanii pot fi cuceriţi prin sinceritate
- Două seisme într-un interval de numai 30 de minute! "Nu am simţit nimic. Maşina e defectată şi se zguduie tare"
- 03.04.2014 10:05 | Economie Cine vrea o porţie de mercur proaspăt în plămîni?
- 02.04.2014 17:45 | Economie Expert despre eventualele consecințe ale închiderii pieței din Odesa „Kilometrul 7” pentru economia moldovenească
- 02.04.2014 15:46 | Economie Cele mai profitabile bănci din Moldova
- 26.03.2014 6:32 | Economie Euro continuă să crească în valoare
- 21.03.2014 10:25 | Economie Cea mai sigură monedă din lume. A doua putere a UE își schimbă banii