Comentarii:
0
Avertismentul NASA: Civilizaţia se va prăbuşi
Foto: the-day-x.ru |
Civilizaţia modernă se îndreaptă spre colaps în cîteva zeci de ani, din cauza creşterii instabilităţii economice şi a presiunii exercitate asupra resurselor planetei, conform unui studiu ştiinţific finanţat de NASA, relatează The Independent. Matematicienii au utilizat modele teoretice pentru a prezice ce se va întîmpla cu lumea industrializată pe parcursul următorului secol şi au descoperit că lucrurile au tendinţa să ia o întorsătură negativă, chiar şi atunci cînd se iau în considerare cele mai conservatoare estimări.
Studiul face referire la prăbuşirea unor civilizaţii antice, odată prospere, ca Imperiul Roman, sau dinastiile Han, în China, sau Gupta, în India. În toate aceste exemple, elita societăţii a ales o abordare pasivă a avertismentelor care anunţau dezastrul, pînă a fost prea tîrziu. Matematicianul Safa Motesharri spune că procesul de "ridicare şi prăbuşire este un ciclu recurent întîlnit des în istorie".
Cercetările lui Motesharri au analizat factorii care ar putea duce la prăbuşirea civilizaţiei noastre, de la creşterea populaţiei la schimbările climatice şi a ajuns la concluzia că. atunci cînd aceştia converg, pot conduce la colapsul societăţii, din cauza "lipsei de resurse" şi a "stratificării socio-economice în elite şi mase".
Studiul a fost realizat de o echipă formată din cercetători în domeniul ştiinţelor naturale şi sociale şi a fost finanţat de Centrul Spaţial Goddard al NASA.
Raportul, realizat cu ajutorul modelului Handy (n.r. Human and Nature Dynamical, Dinamica Umană şi Naturală), accentuează faptul că scenariul nu este inevitabil şi face un apel la elitele actuale, care trebuie să egalizeze balanţa economică. "Colapsul poate fi evitat şi populaţia poate ajunge la un echilibru, dacă rata de consum a resurselor naturale este redusă la un nivel sustenabil şi dacă acestea vor fi distribuite într-o manieră reletiv echitabilă", spun cercetătorii.
- NASA a descoperit urme ale unui lac despre care afirmă că putea susţine viaţa pe Marte
- Avertizare de călătorie în România
- AVERTIZARE METEO: Cod Galben de vânt puternic în toată ţara
- Situaţia post-referendum din Crimeea: Premierul de la Kiev promite că separatiştii "vor simţi cum le arde pământul sub picioare"
- 03.03.2014 8:30 | Ştiinţă Încălzirea globală poate provoca economiei mondiale daune de 1,5 trilioane de dolari
- 25.02.2014 11:30 | Ştiinţă Explozie extrem de puternică pe Soare (VIDEO)
- 24.02.2014 11:32 | Ştiinţă Încălzirea globală este frânată de vulcani
- 17.02.2014 7:47 | Ştiinţă Un satelit militar sovietic le-a dat emoţii astronomilor din întreaga lume
- 17.02.2014 6:24 | Ştiinţă Situaţie GRAVĂ în Indonezia. Boala care a lovit populaţia după erupţia vulcanului Kelud