marți, 10 decembrie 2013, 10:09 view Vizualizări: 1160 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Leancă ar trebui să-și dea demisia

Foto : jurnal.md
Premierul Iurie Leancă trebuie să-și prezinte demisia pentru eșcul în lupta cu fenomenul corupției. Situația nu se va schimba spre bine pînă nu va fi schimbată întreaga clasă politică.

De această părere sînt invitații de astăzi, din cadrul Orei Expertizei, la Jurnal TV. Declarațiile au fost făcute în contextul în care este marcată Ziua Internațională Anticorupție.

„Leancă ar trebui să-și dea demisia. Avem deja patru ani de deziluzii. Nu trebuie să-i mai votăm pe niciunul care se află acum la guvernare. Corupția începe de la folosirea mașinii de serviciu. Atît timp cît nu schimbăm clasa politică, nu se va schimba nimic la acest capitol. Pentru înlăturarea corupției ar trebui ca judecătorii să fie repoziționați în funcție, nu trebuie toată viața să fie păstrați în aceeași funcție”, a declarat fostul vicepremier Valentin Dolganiuc.

„Republicii Moldova îi lipsește cel mai mult integritatea din interior. Pentru a lupta cu corupția ar trebui să se schimbe întreaga politică. Este nevoie ca independența Centrului Național Anticorupție să fie garantată, de integritatea bunului simț, de judecători și procurori integri. Nici în cazul Norma, nici în cazul Băncii de Economii sau în cel al Pădurii Domnești nu s-a ajuns la vreo soluție. Acest fapt demonstrează că politica este una incompetentă. Sînt oameni activi în societate. Anume din acești oameni trebuie format un guvern”, a spus și avocatul Ana Ursachi.

„Comportamentul demnitarilor este unul șocant. Își permit să facă în continuare lucrurile care au fost făcute acum 10 ani. Pur și simplu nu s-a schimbat nimic. Din contra, după cum arată ultimul barometru, lucrurile s-au înrăutățit”, a adăugat directorul Asociației pentru guvernare eficientă, Olesea Stamate.

Corupția este cel mai periculos obstacol în calea modernizării Republicii Moldova și cea mai înverșunată piedică în procesul de integrare europeană. O spun cu voce tare liderii europeni și corpul diplomatic acreditat la Chișinău. Declarații sporadice fac și autoritățile centrale. Cel mai des, despre lupta cu acest flagel se vorbește pe larg, de la tribune, cu discursuri înflăcărate astăzi, pe 9 decembrie, cînd este marcată Ziua Internațională Anticorupție. În celelalte 364 de zile vorbele se uită, iar rezultatele luptei cu corupția este aproape de zero.

În clasamentul Indicelui Perceperii Corupției realizat de Transparency International, dacă anul trecut țara noastră se situa pe locul 94, anul acesta a coborît pe poziția 102. Experții califică acest regres prin faptul că autoritățile nu au curajul să adopte măsuri radicale pentru a eradica acest flagel.

Cuvinte cheie: demisie, Leanca, parere
comments powered by Disqus