miercuri, 23 octombrie 2013, 11:09 view Vizualizări: 1345 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Ai nostri au salarii

Foto: inprofunzime.md
Primul lucru care mi s-a spus acum 10 ani cind am venit in Moldova a fost "Moldova e o tara mica, plina de cumetri". Mi s-a sugerat sa imi fac repede citiva astfel de cumetrii, asta daca vreau sa reuşesc. Inca nu am nici unul.

Daca la sat au un oarecare farmec raspunsurile ”E cumatrul meu” atunci cind intrebi ”Ce a facut Primarul in ultimii ani?”, la oras putem gasi o noua forma, mai capitalista –”cumetrismul de stat”. Este de fapt, doar o alta forma a celui de la sat, cumetrismul exercitat la sfere statale. Fineturile nu se opresc aici si zilele acestea, dl. Presedinte Timofti ne-a dat o mostra de ”cumetrism profesional”.

Nu contest faptul ca anumite profesii ar trebui retribuite mai mult, ca suporta unele riscuri etc. Fara o reglementare ce sa ia in calcul toate functiile platite din banul public, cum putem intelege pozitia presedintelui de a promova salarizarea unei singure categorii profesionale din societate? Dupa ce criterii, pe ce baze un judecator ar trebui sa cistige de 5-6 ori mai mult decit un profesor sau un medic? De ce nu de 2 ori sau de 20 de ori mai mult?

In saracia actuala, unii judecatori au tupeul de a compara un salariu marit la 12-20 de mii de lei cu salariile de mii de euro ale magistratilor din tarile vecine. Numai niste impostori pot gindi in acest fel. Noi ceilalti oare nu muncim o luna si apoi ne luam salariul!? Nu ar fi oare cazul sa ne uitam mai intii la cum muncesc acestia, iar apoi eventual sa ii si platim? Nu ar fi oare cazul mai intii sa punem in functie niste legi care sa ii puna la inchisoare pe jumatate dintre ei? Iar celor ramasi, haideti sa le platim noi toti salarii mai mari decit cele din România si Ucraina.

Ii vedem urcind greu scarile, cu burti si fete umflate, cu bijuterii si masini scumpe, cu case greu de filmat de aproape (din cauza dimensiunilor si a gardurilor). O categorie profesionala ce rareori s-a razvratit si a ales sa construiasca mai pe tacute, la umbra … politicienilor. Cu o imagine publica rusinoasa, cu gunoi ce zace in jurul lor, in curtile si casele construite de ei din spagi. Ma iertati, din salarii, din primele pentru procesele cistigate la CEDO de statul Rep. Moldova, din mosteniri de la ”matusa Tamara”. Mai adaugati la toate astea ce spun oficialii europeni, cu o jumatate de gura; cealalta e amortita de mirosul degajat de justitia noastra.

Nu ne ramine decit sa aşteptam ca la conducerea statului sa ajunga un Presedinte - asta in primul rind. Apoi ca el sa fie si altceva decit jurist! Sa fie profesor, agricultor, poliţist, pompier, invatator, constructor si tot aşa.

Pina la acea zi, ii felicit pe cei care activeaza onest in acest domeniu. Cel puţin sondajele arata ca nu am atit de multi de felicitat din aceasta bransa. Sunt o mina de oameni. Cu costume vechi. Dar curate. Oameni care mai au inca emotii atunci cind intra in sala de judecata. Oameni care mai au lumina in ochi si un pix ieftin in mina cu care semneaza. Cu cinste.

comments powered by Disqus