Comentarii:
0
Expert: Campania privind integrarea europeană va contribui la salvarea Coaliției
Foto: arena.md |
Deși salută demararea campaniei, analistul opinează că acțiunea este întîrziată și trebuia începută încă în 2009. „Această campanie se raportează la o perioadă preelectorală. Liderii Coaliției au fost nevoiți să depună un efort comun, pentru că și-au dat seama că acțiunile separate creează doar disensiuni. Au înțeles că au pierdut războiul informațional în favoarea părții adverse, care promovează adeziunea la Uniunea Vamală și au recurs la acest pas. Pînă acum, actuala guvernare nu prea a comunicat cu populația, fiind mai mult preocupată de disensiunile interne”, a explicat Croitoru.
Potrivit expertului, în condițiile în care numărul adepților integrării europene și cel al Uniunii Vamale este practic egal, guvernarea are obligația de a promova o politică externă coerentă. Analistul se arată convins că cetățenii de rînd nu înțeleg pînă la capăt ce presupune procesul de integrare europeană, iar în acest sens trebuie ajutați.
„Cetățenii Moldovei se află într-un război al orientării geopolitice. Este o perioadă critică, iată de ce este necesară întreprinderea unor asemenea acțiuni. Asta a fost o necesitate stringentă, putem spune că este chiar o salvare a Coaliției, dar și un mod de a intra onorabil în campania electorală”, a remarcat Croitoru.
Menționăm că membrii Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană au lansat o campanie de informare privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Liderii Coaliției au precizat că cetăţenii trebuie să obţină informaţii veridice despre procesul de apropiere de UE.
- Un cutremur de proporții de genul celui din anul 1977 sau 1986 s-ar putea produce în orice moment
- Armata rusă se pregătește să cucerească Europa la " Eurovision "
- În Europa Centrală a nins
- UE a amînat pentru o lună decizia finală privind semnarea asocierii cu Ucraina
- Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie o amenințare pentru un mare proiect european - expert american
- Specialiştii avertizează: "Dieselul devine prea scump"
- 24.04.2015 11:35 | Politică CUTREMURĂTOR. Un tată şi-a ÎNJUNGHIAT fiul cu un cuţit
- 03.04.2014 15:13 | Politică Farit Muhametşin: “Divizarea ţărilor europene în „ai noştri” şi „ai voştri” nu va aduce nimic bun”
- 21.03.2014 10:12 | Politică Barroso: Am luat decizia de a semna acordurile de asociere cu R. Moldova și Georgia nu mai tîrziu de luna iunie
- 20.03.2014 10:09 | Politică Foştii deputaţi consideră că actualii deputaţi lucrează prost
- 20.03.2014 9:36 | Politică Moldova s-a aliniat sancţiunilor impuse de UE foştilor oficiali ucraineni