vineri, 25 octombrie 2013, 16:27 view Vizualizări: 1175 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

(infografic) Unde pleacă cei mai mulți moldoveni?


Studiul intitulat „Date relevante despre migraţia din Moldova” arată că din toată populaţia ţării, 411.000 de moldoveni sunt în migraţie internaţională pe termen lung (peste 12 luni)

De asemenea, se mai spune că 44.000 de persoane au revenit acasă până în prezent, iar 91,2% din totalul populaţiei nu are nici o intenţie de a migra în următoarele 12 luni.

Potrivit unui studiu 370.000 de moldoveni se află la muncă peste hotare. Cei mai mulţi dintre cei plecaţi se află în Rusia – 206.000.

În Italia sunt 81.000 de persoane, iar în Franţa, Turcia și Portugalia – între 8.000 şi 10.000.

În acelaşi timp, 109.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova practică migraţia sezonieră. Dintre aceştia, 88.000 muncesc în Federaţia Rusă, iar 7.700 în Italia. Cei mai mulţi dintre cei antrenaţi în acest tip de migraţiune sunt bărbaţii din mediul rural.

Potrivit lui Victor Lutenco, director al Biroului pentru Relații cu Diaspora: „datele statistice bazate pe o metodologie validă și concluziile pe care le formulăm în baza acestora ar trebui să fie principalele surse pentru elaborarea politicilor publice. Este vorba de abordarea „politici fundamentate pe evidență”, pe care acum o introducem în sistemul public. Sunt sigur că informațiile prezentate vor stimula dezvoltarea unei serii de politici publice extrem de importante pentru Moldova, dar și pentru diasporă.”, anunță Știri Locale.
Cuvinte cheie: top, Rusia, Moldova
Sursa:  http://diez.md/
comments powered by Disqus