luni, 11 noiembrie 2013, 11:15 view Vizualizări: 1237 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

"Va fi un război de lungă durată". Cui i-a aruncat mănuşa primarul Dorin Chirtoacă

Foto: wordpress.com

Primăria municipiului Chişinău este antrenată într-un război cu firmele specializate în amplasarea publicităţii stradale, iar conflictul va fi de lungă durată. Declaraţia a fost făcută astăzi de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, în cadrul şedinţei Primăriei.

Edilul s-a arătat indignat de faptul că unele firme, deşi nu au plătit taxa pentru amplasarea publicităţii, au obţinut de la Primărie prelungirea autorizaţiilor de funcţionare până în 2016.

"Ei nu vor să plătească nimic şi să folosească spaţiul public. Au acţionat în instanţă Primăria şi Consiliul Municipal şi au obţinut anularea taxei. Asta înseamnă că nu respectă legea, Parlamentul, ci doar propriul interes şi buzunar. Îi doare în cot de oraş. Cum să le dai autorizaţie până în 2016, când ei contestă taxa pe care o aplici?", a declarat primarul.

Astfel, edilul a cerut să fie efectuată o anchetă de serviciu, să nu fie acceptate prelungiri ale autorizaţiilor acestor firme şi să fie demontate cât mai multe panouri publicitare din oraş

"Va fi război de durată. Dacă au mers până la aceea încât să atace taxa, atunci vor scuipa în ceea ce zic la şedinţă. Aceşti escroci lucrează pentu interesul privat. Într-un stat sănătos, aceşti oameni erau demult la închisoare", a mai spus Dorin Chirtoacă.

Amintim că, în luna martie, Primăria a decis majorarea mai multor taxe existente,dar au inclus şi altele noi. Atunci, unii agenţi economici care au panouri publicitare au anunţat că nu sunt de acord cu această hotărâre, au acţionat Primăria în judecată şi nu au achitat taxele nici pentru 2012 şi nici pentru 2013.

Cuvinte cheie: Chisinau, Chirtoaca, razboi
comments powered by Disqus