Comentarii:
0
EVENIMENT ISTORIC, pe 24 noiembrie: Moaştele Sfîntului Petru, expuse în public
Foto: antena3.ro |
Acest eveniment excepţional va avea loc pentru a marca încheierea "Anului credinţei", duminică, 24 noiembrie, în prezenţa papei Francisc.
Într-un articol publicat în ediţia de sîmbătă a cotidianului Osservatore Romano, preşedintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a anunţat că un ultim gest care va încununa acest an va consta în "expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiţia le recunoaşte ca fiind cele ale apostolului care şi-a dat viaţa, aici, pentru Dumnezeu".
"Anul credinţei" a fost inaugurat în octombrie 2012 de papa Benedict al XVI-lea şi a constat în numeroase festivităţi în piaţa Sfîntul Petru. Numeroşi pelerini au mers să se reculeagă în grotele de la Vatican, sub bazilică, în faţa mormîntului despre care se spune că adăposteşte rămăşiţele pămînteşti ale primului apostol, dar şi în faţa altor morminte unde se află alţi papi, inclusiv îndrăgitul Ioan Paul al II-lea.
Osemintele au fost descoperite în timpul unor săpături realizate în 1940, pe vremea pontificatului lui Pius al XII-lea, într-o necropolă situată sub bazilică, alături de un monument construit în secolul al IV-lea e.n. pentru a-l onora pe acela care este considerat primul episcop al Romei şi primul papă.
Cu acea ocazie, au fost descoperite osemintele unui bărbat, învelite într-o ţesătură purpurie brodată cu fire de aur.
Papii nu au confirmat niciodată că osemintele au aparţinut în mod cert Sfîntului Petru. Însă, teste realizate în anii '50 şi '60 au ajuns la concluzia, "cu o mare probabilitate", că ele aparţin într-adevăr fostului pescar din Galilea, după cum a declarat papa Paul al VI-lea în 1968.
Sfîntul Petru a fost crucificat cu capul în jos, în perioada anilor 64 e.n. - 70 e.n., în circul lui Caligula, pe locul căruia se află în prezent grădinile de la Vatican.
- Biserica Anglicană își cere scuze pentru contestarea teoriei lui Charles Darwin
- Papa Francisc, în vizorul Mafiei
- Angola a interzis islamul și dărîmă moscheile
- Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)
- Peste 100 de japonezi s-au scăldat în apa rece ca gheaţa din fântâna unui templu, pentru a-şi purifica sufletul
- Minune în Bulgaria! O icoană veche a fost descoperită după ce o credincioasă a avut un vis profetic (VIDEO)
- 03.04.2014 9:59 | În lume Un stat MIC din Europa a cumpărat în DOUĂ luni ogligaţiuni ale SUA în valoare de 110 MILIARDE de dolari
- 26.03.2014 10:33 | În lume 12 aeronave continuă căutările avionului pierdut în apele Oceanului Indian
- 20.03.2014 9:30 | În lume Cine ameninţă PACEA în lume. Nu este RUSIA, dar este una din cele mai mari PUTERI ale lumii
- 20.03.2014 8:25 | În lume VESTE BOMBĂ! În Oceanul Indian au fost descoperite posibile rămăşiţe ale avionului dispărut în Asia
- 20.03.2014 6:39 | În lume Revista presei internaţionale: Bucurie la Moscova, teamă la Kiev şi huiduieli în Vest din cauza situaţiei din Ucraina