miercuri, 27 noiembrie 2013, 10:49 view Vizualizări: 1223 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Ce boală gravă ar putea fi vindecată cu ajutorul vinului roşu

Foto: moldovenii.md
Pe lîngă beneficiile deja cunoscute ale vinului roşu, precum prevenirea accidentelor vasculare cerebrale şi protejarea sănătăţii cardiace, iată că băutura s-a dovedit a fi benefică şi în tratarea cancerului de prostată.

Potrivit Mediafax, cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite au descoperit că resveratrolul, un compus existent în coaja strugurilor şi în vinul roşu, face ca tumorile să devină mai sensibile în faţa radioterapiei.

Profesorul Michael Nicholl, coordonatorul studiului, a explicat că resveratrolul a crescut concentraţiile a două proteine-cheie din structura celulelor tumorale de la nivelul prostatei, astfel că în urma radioterapiei, aproape 97% dintre celulele tumorale au fost distruse. Procentajul este cu mult mai mare decît cel obţinut doar cu ajutorul radioterapiei, precizează sursa.

Totuşi, doza necesară pentru ca substanţa să aibă efect asupra celulelor tumorale extrem de mare, astfel că mulţi pacienţi ar putea experimenta efecte secundare neplăcute.

"Nu avem nevoie de o doză mare la nivelul tumorii, însă organismul procesează acest compus atît de eficient, încît pacientul trebuie să ingereze mult resveratrol pentru a ne asigura că o cantitate suficientă din această substanţă ajunge la locul în care se află tumoarea. Din cauza acestei provocări, trebuie să analizăm alte metode pentru a «livra» acest compus, pentru ca el să devină eficient", a explicat profesorul Nicholl.

Descoperirea este surprinzătoare, mai ales că alcoolul este considerat unul dintre factorii ce contribuie la apariţia cancerului mamar la femei.

Pe de altă parte, un studiu anterior a demonstrat faptul că un pahar cu vin roşu pe zi creşte cu pînă la 20% şansele de supravieţuire pentru femeile suferind de cancer mamar. Una dintre posibilele explicaţii ar fi aceea că substanţele chimice din alcool, care distrug celulele sănătoase, au acelaşi efect şi asupra celulelor canceroase, scrie Mediafax.

Totuşi, pasul următor va consta în testarea procedurii pe animale, înainte ca o serie de teste clinice să poată fi iniţiate.
 

Cuvinte cheie: SUA, sanatate, vin
comments powered by Disqus