joi, 12 decembrie 2013, 12:46 view Vizualizări: 1182 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Rusia recunoaşte integritatea teritorială a Republicii Moldova. Şi-a pus şi semnătura

Foto: publika.md
Proiectul de lege sugerat de liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, privind instaurarea legislaţiei ruse în Transnistria ar putea să fie respins de către Consiliul Suprem transnistrean. Declaraţia a fost făcută de Dmitri Soin, politicianul transnistrean care a fugit din regiune, citat de Nezavisimaia Gazeta. Totodată, reprezentantul special al OSCE, Andrei Deşiţa, a anunţat că la ultima reuniune a miniştrilor de Externe din statele membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a fost semnată Declaraţia cu privire la regiunea autonomă transnistreană, care confirmă integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Potrivit lui Deşiţa, Rusia, care a semnat şi ea documentul, "nu poate accepta ca legile sale să intre în vigoare pe acest teritoriu nerecunoscut".

"În acest context, iniţiativa lui Şevciuk nu contribuie la soluţionarea problemei transnistrene", subliniază emisarul.

Publika.md aminteşte că la începutul lunii decembrie, Evgheni Şevciuk a propus spre examinare o iniţiativă care prevede ca legislaţia Federaţiei Ruse să fie aplicată în regiunea transnistreană.
Cuvinte cheie: Moldova, Rusia, Transnistria
comments powered by Disqus