Comentarii:
0
PSD: Cerem ca președintele României să fie declarat persona non grata
Foto: nasul.tv |
În cerere se susține că Republica Moldova este un stat suveran și independent, iar relațiile cu România trebuie să se bazeze pe prietenie și bună-vecinătate. Cu toate acestea, observă social-democrații, ultima vreme Băsescu face declarații, în care insistă asupra necesității unirii României și Republicii Moldova, ceea ce înseamnă de fapt lichidarea Republicii Moldova ca stat și anexarea teritoriul ei de către România. Potrivit PSD, aceste declarații ale președintelui român sînt o imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova, provoacă tensiune în țară și, în cele din urmă, ar putea duce la o divizare teritorială a țării.
Social-democrații cred că prin acțiunile sale președintele României încalcă legislația Republicii Moldova, solicită Procuraturii Generale să intenteze o cauză penală cu privire la acest fapt și șă-i intrezică lui Traian Băsescu intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
- ADEPT: Guvernul de la Chișinău e restant la reforma Procuraturii și combaterea corupției
- Un cutremur de proporții de genul celui din anul 1977 sau 1986 s-ar putea produce în orice moment
- (video) Declarațiile lui Ivan Muntean despre protestul împotriva vizitei Principelui Radu
- Suedia va aloca 500 mil. euro pentru Ucraina, Moldova, Georgia şi Azerbaidjan
- Xenia Deli, despre rolul său într-o producţie de la Hollywood: Americanii pot fi cuceriţi prin sinceritate
- Două seisme într-un interval de numai 30 de minute! "Nu am simţit nimic. Maşina e defectată şi se zguduie tare"
- 24.04.2015 11:35 | Politică CUTREMURĂTOR. Un tată şi-a ÎNJUNGHIAT fiul cu un cuţit
- 03.04.2014 15:13 | Politică Farit Muhametşin: “Divizarea ţărilor europene în „ai noştri” şi „ai voştri” nu va aduce nimic bun”
- 21.03.2014 10:12 | Politică Barroso: Am luat decizia de a semna acordurile de asociere cu R. Moldova și Georgia nu mai tîrziu de luna iunie
- 20.03.2014 10:09 | Politică Foştii deputaţi consideră că actualii deputaţi lucrează prost
- 20.03.2014 9:36 | Politică Moldova s-a aliniat sancţiunilor impuse de UE foştilor oficiali ucraineni