Comentarii:
0
Boboteaza i-a dus pe oameni la Prut (VIDEO)
Foto: expresul.com |
Alături de cei dornici de a se scufunda în apă a fost şi preotul Petru Rața, parohul Bisericii ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Ungheni. ”A devenit deja o tradiție să venim în fiecare an, de Bobotează, aici, la Prut şi să ne scufundăm în apa curgătoare”, a menționat clericul. Dînsul a specificat că anul acesta s-au împlinit exact zece ani de cînd vine la Prut şi ia parte la scufundări. Cu cinci ani în urmă, i s-a alăturat şi preoteasa, iar de trei ani încoace vine şi se scufundă în apa Prutului şi feciorul său, în vîrstă de zece ani. ”Nu vă putem reda în cuvinte emoțiile pe care le avem atunci cînd intrăm în apă. Această senzație de purificare o trăim apoi întregul an”, ne-a mărturisit preoteasa Natalia Rața.
Ceremonia de scufundare a început mai aproape de prînz, dar nu înainte ca preotul să oficieze, pe malul Prutului, o slujbă de sfințire a apei. Numai după aceasta, cei mai curajoși, în primul rînd bărbații, și-au lăsat hainele și au intrat în apă, scufundîndu-se, fiecare, de cîte trei ori, aşa cum e obiceiul. I-au urmat însă şi cîteva femei, dar şi copii.
Pentru a preveni orice eveniment neplăcut, alături au fost salvatorii de la Direcția Situații Excepționale, dar și medicii de la Salvare, care au urmărit îndeaproape orice mişcare şi gest al celor ce au intrat în apă. Nimeni dintre aceştia nu a avut nevoie de ajutor.
În ciuda timpului ploios și rece de afară, de Bobotează, cîteva zeci de ungheneni au venit la Prut.
”Persoanele care au decis astăzi să intre în apa Prutului nu s-au expus unui mare pericol de hipotermie, căci atît temperatura aerului, cît și a apei, a indicat valori pozitive”, a făcut explicațiile de rigoare Stelian Jantuan, felcer la Stația de Asistență Medicală Urgentă din Ungheni.
Pe mal îi aştepta pe toţi cîte un păhărel cu vin fiert. ”Eu vin la Prut de Bobotează şi mă scufund în apa rece deja de vreo 12 ani.
Niciodată nu am răcit. Dimpotrivă, m-am călit și mă simt foarte bine”, susţine unul dintre temerarii ungheneni, Iurie Marcoci. Şi novicii au rămas impresionaţi de experienţa trăită. ”Am decis, în acest an, să vin şi eu la Prut. După emoțiile şi senzaţiile trăite, pot spune fără pic de ezitare că la anul neapărat voi reveni aici”, a menţionat, imediat ce a ieșit din apă, Mihai Savin.
În acest an, numărul doritorilor de a se scufunda în apa Prutului a fost cu mult mai mare decît în anii precedenți. Ştiutorii explică această situaţie prin faptul că sărbătoarea a fost într-o zi de duminică. În plus, și temperatura aerului şi apei a fost mai blîndă ca de obicei.
Boboteaza sau Botezul Domnului, alături de ziua Sf. Prooroc Ioan Botezatorul, marchează sfîrşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.
- ADEPT: Guvernul de la Chișinău e restant la reforma Procuraturii și combaterea corupției
- Un cutremur de proporții de genul celui din anul 1977 sau 1986 s-ar putea produce în orice moment
- (video) Declarațiile lui Ivan Muntean despre protestul împotriva vizitei Principelui Radu
- Suedia va aloca 500 mil. euro pentru Ucraina, Moldova, Georgia şi Azerbaidjan
- Scene şocante! Un antrenor din Bulgaria, dezbrăcat de fanii echipei Levski Sofia (VIDEO)
- Xenia Deli, despre rolul său într-o producţie de la Hollywood: Americanii pot fi cuceriţi prin sinceritate
- 24.09.2015 4:07 | Societate Riscă să rămână fără casă! Construcția unui bloc locativ, sursă de probleme pentru mai multe familii
- 10.04.2015 6:00 | Societate HOROSCOP: Astrele prezic reuşite în interes personal şi în afaceri pentru majoritatea nativilor
- 26.03.2014 7:20 | Societate Un STRIGĂT de disperare: Profesorii din stânga Nistrului acuză Chişinăul de indiferenţă şi cer ajutor
- 20.03.2014 10:16 | Societate Expert: De la depozitele din Colbasna sînt transportate muniţii de diferite calibre
- 20.03.2014 9:00 | Societate Studiu: O treime din migranții reveniți în Moldova completează rîndurile șomerilor