Comentarii:
0
"Guvernul ucrainean poate fi demis în urma protestelor"
Foto: publika.md |
Analiştii prezenţi în platou susţin că preşedintele Victor Ianukovici ar putea să vină cu noi concesii.
"Cel mai simplu va fi demisia Guvernului, acest lucru nu-l exclud şi asta ar putea fi un sacrificiu din partea lui Ianukovici", a declarat Angela Colaţchi, conferenţiar la Universitatea de Stat din Moldova.
"El poate merge la alegeri parlamentare anticipate, dar nu o să-şi dea demisia nicioadată şi s-ar putea să nu mai fie reales, pentru că el n-a făcut nimic pentru ca să fie eliberată Timoşenko", a menţionat politologul Leonid Tabără.
Alţi invitaţi cred că liderul de la Kiev mai poate rezolva situaţia pe care diplomatică.
"Eu sunt sigur că Ianukovici va avea suficienţi consilieri care îi vor sugera să renunţe la acel pachet de legi primit pe 16 ianuarie, pentru a demonstra că vine în faţa celor de pe maidan cu o ofertă", a sublinia doctorul în drept Alexandru Cauia.
Protestele violente de la Kiev au izbucnit după ce au fost adoptate modificări la legislaţie care limitează dreptul la întrunire. 82 la sută dintre telespectatorii care au participat la vot cred că revoltele din ţra vecină vor culmina cu demiterea guvernului.
- Azarov: Ucraina ar putea, peste cîțiva ani, renunța la importul de gaze naturale din Rusia
- UE a amînat pentru o lună decizia finală privind semnarea asocierii cu Ucraina
- Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie o amenințare pentru un mare proiect european - expert american
- Guvernul nu a fost demis. PCRM înaintează o altă moțiune!
- Dorin Chirtoacă și-a amînat demisia
- Consilierul lui Putin așteaptă conflicte interne în Ucraina
- 03.04.2014 9:59 | În lume Un stat MIC din Europa a cumpărat în DOUĂ luni ogligaţiuni ale SUA în valoare de 110 MILIARDE de dolari
- 26.03.2014 10:33 | În lume 12 aeronave continuă căutările avionului pierdut în apele Oceanului Indian
- 20.03.2014 9:30 | În lume Cine ameninţă PACEA în lume. Nu este RUSIA, dar este una din cele mai mari PUTERI ale lumii
- 20.03.2014 8:25 | În lume VESTE BOMBĂ! În Oceanul Indian au fost descoperite posibile rămăşiţe ale avionului dispărut în Asia
- 20.03.2014 6:39 | În lume Revista presei internaţionale: Bucurie la Moscova, teamă la Kiev şi huiduieli în Vest din cauza situaţiei din Ucraina