Maşinile uzate vor deveni istorie. Autorităţile anunţă programul "Rabla"
Foto: obiectivtulcea.ro |
Peste zece ani, automobilele, camioanele sau tractoarele cu termenul de exploatare depăşit vor deveni istorie. Cel puţin asta promit autorităţile care au decis să implementeze şi în ţara noastră un program de tip “Rabla”, similar celui aplicat în România. Proiectul este estimat la 25 de milioane de lei şi are drept scop de a îmbunătăţi situaţia ecologică.
Potrivit Strategiei Naţionale de Mediu, programele de tip "Rabla" urmează să fie implementate în perioada 2015-2023 şi au drept scop modernizarea în proporţie de 80 la sută a parcului de maşini, prin distrugerea autovehiculelor vechi şi uzate şi înlocuirea lor cu altele noi, mai puţin poluante.
Documentul mai prevede construcţia unor uzine sau spaţii special amenajate, unde aceste maşini vor fi distruse. Ministrul Mediului nu exclude şi construcţia unor staţii de reciclare a metalului uzat, doar că, în acest caz, sunt necesare investiţii considerabile.
Deocamdată, autorităţile nu au stabilit exact vechimea permisă a autovehiculelor, însă aceasta va varia între 25 şi 35 de ani.
Ca şi în alte state care au implementat asemenea programe, proprietarii maşinilor vechi vor primi răscumpărare de la stat.
Strategia prevede ca, până în 2017, să fie stabilit un plafon minim pentru emisiile de CO2. De asemenea, autorităţile îşi propun să promoveze automobilele cu propulsie de tip hibrid, astfel încât, în următorii zece ani, ponderea lor pe piaţă să fie de 30 la sută.
În scopul reducerii emisiilor de gaze, autorităţile preconizează ca, până în 2023, 50 la sută dintre autovehicule să fie cu motoare cu o capacitate cilindrică de până la 1,4.
- ADEPT: Guvernul de la Chișinău e restant la reforma Procuraturii și combaterea corupției
- Un cutremur de proporții de genul celui din anul 1977 sau 1986 s-ar putea produce în orice moment
- (video) Declarațiile lui Ivan Muntean despre protestul împotriva vizitei Principelui Radu
- Suedia va aloca 500 mil. euro pentru Ucraina, Moldova, Georgia şi Azerbaidjan
- Xenia Deli, despre rolul său într-o producţie de la Hollywood: Americanii pot fi cuceriţi prin sinceritate
- Două seisme într-un interval de numai 30 de minute! "Nu am simţit nimic. Maşina e defectată şi se zguduie tare"
- 24.09.2015 4:07 | Societate Riscă să rămână fără casă! Construcția unui bloc locativ, sursă de probleme pentru mai multe familii
- 10.04.2015 6:00 | Societate HOROSCOP: Astrele prezic reuşite în interes personal şi în afaceri pentru majoritatea nativilor
- 26.03.2014 7:20 | Societate Un STRIGĂT de disperare: Profesorii din stânga Nistrului acuză Chişinăul de indiferenţă şi cer ajutor
- 20.03.2014 10:16 | Societate Expert: De la depozitele din Colbasna sînt transportate muniţii de diferite calibre
- 20.03.2014 9:00 | Societate Studiu: O treime din migranții reveniți în Moldova completează rîndurile șomerilor