duminică, 8 decembrie 2013, 13:00 view Vizualizări: 1050 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Despre posibilitatea transferului de pensie din Italia în Republica Moldova

Foto: jurnalul.ro
Încă din 2010, Republica Italiană a elaborat un sistem pentru cetăţenii străini, care au împlinit vîrsta de 65 şi au lucrat anterior pe teritoriul Italiei timp de 20 ani (şi mai puţin de 20 ani) care prevede posibilitatea transferului de pensie.

 Astfel, cetăţenii străini, odată reîntorşi în Patrie, urmează să completeze un formular tip la Ambasada Republicii Italiene. În urma îndeplinirii procedurilor necesare, acesta se transmite în Italia (structurii de patronat ce tutelează dosarele de pensii) care la rîndul său transferă suma de bani pe contul personal al persoanei interesate.

 Portalul Viza.md s-a adresat Ambasadei Republicii Italiene la Chișinău pentru precizări. Urmăriți știrile consulare publicate pe site-ul nostru.

 Totodată, reamintim că pînă în prezent, Republica Moldova nu a reușit să inițieze negocierile cu autoritățile italiene în scopul semnării unui acord care ar prevedea acordarea prestațiilor de asigurări sociale pentru cetățenii moldoveni. Mai mult de 10 ani, Italia nu a dat curs solicitărilor autorităţilor străine de a semna astfel de acorduri blocînd negocierile la subiect cu China, Japonia, Algeria şi Maroc.

Cuvinte cheie: Moldova, Italia, pensie
comments powered by Disqus