vineri, 11 octombrie 2013, 9:50 view Vizualizări: 1234 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

FMI: Grecia nu va înregistra excedent primar, ar putea avea nevoie de asistenţă financiară suplimentară

Foto: bloomberg.com
Un raport al Fondului Monetar Internaţional privind Grecia a provocat discuţii aprinse în Guvernul de la Atena, deoarece estimează că ţara va avea probabil nevoie de un al treilea pachet de asistenţă financiară, de aproximativ 6,9 miliarde de euro, alături de noi măsuri de austeritate, transmit site-urile greekreporter.com şi ekathimerini.com.

Deja Grecia a beneficiat de la UE, BCE şi FMI de două pachete de salvare, de 325 miliarde de dolari, dar Atena nu a reuşit să-şi reducă semnificativ datoria de 430 de miliarde de dolari.

Raportul FMI ar indica faptul că anul acesta Grecia nu va reuşi să obţină excedent primar, deşi Guvernul de la Atena a dat asigurări că ţara este în grafic pentru a realiza acest obiectiv, solicitat de creditorii internaţionali. Ministerul de Finanţe al Greciei se aşteaptă în 2013 la un excedent de aproximativ 344 milioane de euro, primul din ultimii zece ani.

Documentul FMI avertizează că trebuie adoptate măsuri suplimentare de austeritate, echivalentul a 3,5% din PIB (aproximativ 6,7 miliarde de euro). Înţelegerea iniţială cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI stipula că anul viitor nu vor fi necesare noi măsuri de austeritate, iar în perioada 2015 - 2016 nivelul lor se va situa la 4,1 miliarde de euro.

FMI se aşteaptă la o nouă ştergere a datoriei Greciei, cu participarea investitorilor şi a sectorului oficial, pentru reducerea datoriei ţării la 124% din PIB pînă în 2020.

Şeful Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF), Klaus Regling, a avertizat că, după finalizarea actualului program de asistenţă financiară, la mijlocul anului viitor, Grecia va avea nevoie de ajutor suplimentar. Pînă acum, Grecia a primit aproximativ 50 miliarde de euro stabiliţi pentru recapitalizarea sectorului bancar elen. Valoarea totală a asistenţei financiare acordate de EFSF se ridică la 144,6 miliarde de euro.

Potrivit autorităţilor elene şi a oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 - 11 miliarde de euro, începînd din a doua jumătate a lui 2014 şi pînă în 2015.

Progresele Greciei în implementarea reformelor, analizate în prezent la Atena de reprezentanţii UE, BCE şi FMI, vor fi discutate la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, care va avea loc luni la Luxemburg.

În proiectul de buget pe 2014, prezentat luni în Parlamentul Greciei, se arată că economia va ieşi anul viitor din recesiune. Produsul Intern Brut al Greciei va înregistra în 2014 o creştere de 0,6%, pe fondul redresării investiţiilor şi a exporturilor, inclusiv a turismului, se arată în proiectul de buget.

De asemenea, Grecia a confirmat faptul că anul acesta va înregistra un uşor excedent bugetar primar, condiţie impusă de creditorii internaţionali pentru o nouă ştergere a datoriei.

Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent că zona euro va adopta probabil în luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, după ce inspectorii internaţionali finalizează evaluarea situaţiei ţării.

Deficitul bugetar general ar urma să ajungă la 2,4% din PIB anul viitor, iar datoria publică va ajunge la 174,5% din PIB. Pentru acest an, Guvernul se aşteaptă la un declin al Produsului Intern Brut de 4% şi o rată a şomajului de 27%.

Produsul Intern Brut al Greciei este în declin din trimestrul trei al anului 2008. Deşi Grecia a beneficiat în ultimele luni de creşterea optimismului privind viitorul ţării, după ce temerile privind ieşirea din zona euro s-au atenuat, economia arată puţine semne de redresare, iar rata şomajului a ajuns în mai la nivelul record de 27,6%.
 
Cuvinte cheie: bani, primar, FMI
comments powered by Disqus