joi, 27 februarie 2014, 17:45 view Vizualizări: 1469 ori   printImprimaţi
comment Comentarii: 0

Plugaru: Autoritățile își demonstrează din nou firea hoțească

Foto: noi.md
„Liderii coaliției de la guvernare sînt niște perverși. Ei în fiecare zi, prin fiecare faptă schimonosesc însuși noțiunea de democrație. Decizia Guvernului de a scuti funcționarii de obligativitatea de a-și publica declarațiile de venituri pe site-urile instituțiilor unde activează, este o confirmare elocventă a atitudinii lor formale chiar și față de cerințele stăpînilor europeni de a lupta cu corupția”, a declarat pentru NOI.md fostul șef al SIS-ului Anatol Plugaru. 

„Inițial, pentru a le raporta „partenerilor de dezvoltare” de la Bruxelles despre intenția de a combate corupția în rîndul funcționarilor, inclusiv, pînă la cel mai înalt nivel, ei au constituit o comisie ilară – Comisia Națională de Integritate. De ce ilară? Dar cum poate fi altfel, dacă cîteva persoane cu salarii modeste (!) trebuie să examineze într-un termen scurt peste 20 de mii de declarații de venituri ale funcționarilor?! Și asta în condițiile în care au rămas în vigoare două legi contradictorii pe marginea acestei probleme”, a precizat Plugaru. 

În opinia expertului, prin ultima sa decizie Guvernul a încălcat drepturile fundamentale la informare, de petiție, precum și dreptul de a guverna țara. În aceste condiții, de acum încolo, funcționarul de rang mic va putea decide ce să facă: să ofere careva informații jurnaliștilor sau să avertizeze (nu gratuit, desigur) persoana interesată. 

„Consider că liderii coaliției de la guvernare s-au speriat singuri de diferența nemaipomenită dintre veniturile declarate și cele reale ale funcționarilor. La ce bun să aţîţi o dată în plus poporul? Însă ar fi naiv să credem că Comisia Națională de Integritate este o „instituție de o zi”. Sub masca luptei cu corupția se colectează material compromițător, care ulterior ar putea fi folosit împotriva persoanelor incomode sau în alte scopuri bine determinate”, a conchis Anatol Plugaru.

 
Cuvinte cheie: expert, parere, coalitia
comments powered by Disqus